FCSB a încercat să fure startul în campania de mercato și să bifeze o primă lovitură, însă jucătorul a avut alte planuri și după negocieri intense a ales să accepte o altă ofertă.
Stefan Pirgic, mijlocașul sârb al celor de la Zeleznicar Pancevo, care a fost în discuții cu FCSB de mai multe săptămâni, a preferat să meargă în campionatul Cehiei, de unde a primit o ofertă mai consistentă.
Stefan Pirgic refuză transferul la FCSB și merge la altă echipă
Se pare că Pirgic a spus da propunerii venită de la Viktoria Plzen, grupare care a făcut o “ofertă de nerefuzat”, notează jurnaliștii din Serbia. Jucătorul în vârstă de 23 ar mai fi fost dorit și de Steaua Roșie Belgrad.
”După interesul FCSB-ului, cehii au intrat în cursă. Clubul (n.r. Zeleznicar) nu era tocmai pregătit să renunțe la unul dintre cei mai buni fotbaliști. Dar, odată cu oferta de 1,5 milioane de euro (n.r. de la Plzen), a urmat o răsturnare de situație.
Conducerea clubului din Pancevo le-a spus clar cehilor că sunt pregătiți pentru cooperare. Lucrurile ar trebui finalizate în următoarele zile”, a fost anunțul celor de la sportinjo.rs.
FCSB încă nu a reușit să bifeze primul transfer, asta după ce Gigi Becali a anunțat investiții importante
FCSB și-a salvat sezonul la ultima partidă, cea de calificare în cupele europene, cu Dinamo, pe care a câștigat-o, 2-1, iar Gigi Becali a spus că e decis să investească milioane de euro pentru a întări lotul grupării sale. Totuși, până acum formația bucureșteană a ratat mutările pe care le-a încercat, asta după ce Stefan Pirgic a ales Cehia, iar Anderson Ceara nu mai este nici el un jucător interesant.
“Iau cinci jucători acum. Mai las eu echipa așa? Cinci jucători, da. Fundaș dreapta, fundal stânga, mijlocaș central, atacant în dreapta, atacant în stânga și vârf de atac. Șase atunci. Au și ei un campionat luat acum, eu am 24 de calificări în cupele europene. Ce să ia campionatul? Nu-i mai las nici să respire. Niciodată n-am dat buget. 100% trebuie să dau 5 milioane, n-am ce face”, a declarat recent Gigi Becali.
- Daniel Pancu a vorbit despre transferuri după ce s-a întors cu Rapid din cantonament: “Vor mai veni jucători”
- Se întâmplă și la case mai mari! Cazul ”Anderson Ceara” s-a repetat și în Anglia
- Fratele lui Lamine Yamal a făcut din nou show la Cupa Mondială! Imagini de senzație după meciul cu Belgia
- Vladislav Blănuță, gata să plece de la Dinamo Kiev! Clubul care l-a convins pe român
- Acord între jucătorul Barcelonei și PSG! Transferul lui Karim Adeyemi contribuie la această mutare

































