Moment special pregătit de suporterii Universității Cluj în startul partidei cu Rapid București, din cadrul etapei a opta de play-off. Fanii „șepcilor roșii” au făcut spectacol, iar disputa a fost întreruptă pentru câteva zeci de secunde.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Prima repriză a acestui joc a adus și deschiderea scorului. Gazdele au preluat conducerea în minutul 17, după reușita lui Dorin Codrea.

Spectacol făcut de fanii U pe Cluj Arena

Universitatea Cluj are parte de un sezon istoric pe prima scenă a fotbalului românesc, fiind în luptă directă cu Universitatea Craiova pentru cele mai importante trofee din fotbalul intern.

„Șepcile roșii” se pot apropia la un punct de olteni și urmează să joace și finala Cupei României, tot contra grupării din Bănie. În startul meciului cu Rapid, suporterii și-au arătat încă o dată dragostea și pasiunea.

Imediat după fluierul de start, mii de suluri de hârtie au fost aruncate din tribunele Cluj Arena, meciul fiind întrerupt pentru câteva zeci de secunde.