O altă plecare din fotbalul românesc cu destinaţia Turcia. Petrolul a decis să-l împrumute la Eyupspor, în prima ligă turcă, și pe camerunezul Jerome Onguene, anunţă gsp.ro. Mutarea vine la doar câteva zile după ce Denis Radu a fost cedat şi el la același club.
Prima plecare de la Petrolul Ploieşti a fost cea a lui Denis, care a fost lăsat să meargă sub formă de împrumut. Fotbalistul celor de la Petrolul Ploiești a semnat cu formația turcă Eyupspor până în vară, iar turcii au prima opţiune la transfer definitiv din vară.
Jerome Onguene pleacă şi el tot sub formă de împrumut. „Este adevărat că Onguene va merge la Eyupspor. Luni urmează să facă vizita medicală la Istanbul. La fel ca și în cazul lui Denis Radu, este o oportunitate să evolueze într-un campionat mai puternic și să-și demonstreze valoarea etalată de-a lungul carierei. Mulțumim celor de la Petrolul că au înțeles contextul și am găsit împreună o soluție din care toate părțile să iasă în câștig”, a declarat impresarul fotbalistului, Cengiz Erten.
- Veste proastă pentru FCSB: OUT pentru 2026! „N-are sens să riscăm”
- Echipa din Liga 1 cu care ţine Siegfried Mureșan, propunerea de premier a lui Nicuşor Dan
- Mihai Stoica a surprins când a vorbit de Dinamo: „Cu tot respectul!”
- George Puşcaş, pariu pierdut pentru Dinamo? Ciprian Marica a dat verdictul fără echivoc
- Gigi Becali caută deja antrenor pentru FCSB. Ciprian Marica ştie cu cine a negociat: „Nu e normal”

































