Daniel Pancu este noul antrenor de la Rapid. Mutarea a fost una cu scandal, din perspectiva plecării pe care tehnicianul a avut-o de la CFR Cluj.
Daniel Pancu, cunoscut drept jucător-simbol al Rapidului, este criticat de Florin Manea, cunoscut și el pentru simpatia de o poartă culorilor vișinii.
Florin Manea, băiatul regretatului Nicolae Manea, recunoaște că el și Daniel Pancu nu s-au înțeles.
„(n.r. ce părere aveți despre revenirea lui Daniel Pancu la Rapid?) Vrei să fiu sincer? Ciorbă reîncălzită! (n.r. deci nu credeți că va putea face mai multe decât predecesorii săi?) Sincer, nu! Dar poate o să mă surprindă.
Atunci când domnul Angelescu iarăși nu și-a atins obiectivul, lumea mi-a spus că am avut dreptate. Păi, am dreptate, pentru că eu nu am nicio răutate față de Rapid. Eu și în condițiile astea mi-am dorit să câștige campionatul anul trecut. Și anul acesta vreau să-l câștige.
Eu cu Pancone nu am avut o relație foarte bună. Sper să se fi schimbat. Cu toate că ai văzut și cei de la CFR ce declarații au dat despre el, aceleași pe care le-am dat și eu. Și eu am spus că are probleme cu coloana vertebrală.
Dar, sincer, chiar le doresc din suflet tot binele. Pancu e rapidist, nu poate să conteste nimeni asta. Dar este mai ciudat. Eu nu-l văd să fie compatibil cu ce o să se întâmple. Am văzut ce s-a întâmplat și cu suporterii la prezentarea lui Pancu… i-au controlat ca pe hoții de cai”, a declarat Florin Manea, citat de ProSport.
- Mihai Stoica a spus cine e antrenorul pe care îl vrea la FCSB: „Îmi doresc din toată inima”
- Transfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul
- Arnold Garita a dat cărţile pe faţă şi le-a spus francezilor ce a găsit în România, la FCSB: „Am fost şocat”
- Planul lui Gigi Becali: Dan Petrescu, antrenor la FCSB! Când încep negocierile: „Așa i-a dat medicul voie”
- Adrian Mutu a dat verdictul, după ce Gigi Becali i-a stabilit lui Denis Drăguş un număr de goluri: „Cam asta e treaba lui”


































