Daniel Pancu a fost prezentat oficial în fața supoterilor Rapidului. Echipa lui de suflet, la care a jucat, dar și pe care a mai antrenat-o între 2018 și 2020.
Daniel Pancu a semnat un contract cu Rapid valabil până în 2028.
Ultimul „meci” al sezonului
Update 20:25 Daniel Pancu: „Alt aspect negativ pe care-l văd la Rapid este că pierde puncte pe teren propriu. Echipele vin în plimbare aici. Ultimul meci pierdut de mine pe teren propriu a fost când antrenam Poli Iași. Tin mult la asta, dar numai alături de suporteri. Îmi doresc o atmosferă ca adversarii să știe de la încălzire că nu au nicio șansă. Când pierzi 3 meciuri acasă din 5 nu poți câștiga titlul.
Încă nu am staff. Lucrând 3 ani în federație, am avut acel staff. La CFR am găsit oameni cu mentalitate bună, care au câștigat trofee. Mi-aș fi dorit să-i am alături, dar situația lor e neclară”
Update 20:20 Daniel Pancu l-a criticat pe Alex Dobre: „La Rapid jucătorii nu au voie să intri în conflict cu suporterii. Suporterii nu dau cu pietre, aruncă cu vorbe. Și Dobre poate fi căpitan, dar după ce îi cunosc mai bine pot spune cine poate fi lider. Acum îi știu doar din afară. Eu, spre deosebire de alții, voi spune la momentul respectiv dacă vor fi probleme, nu după ce plec. Mulți vorbesc despre presiunea meciurilor. Rapid a fost pe locul 1 după prima etapă.
A venit accidentarea lui Vulturar și o ratare a lui Paraschiv. Dacă ai noroc îl meriți. S-ar putea ca Rapid să nu fi meritat să dea acele goluri. Când se va termina perioada de transferuri voi spune la ce nivel e echipa. Primul obiectiv e calificarea în play-off”
Update 20:15 Daniel Pancu: „Vreau performanță, îndiferent că înseamnă cupă europeană, Cupa României sau dorința mea personală, aceea de a câștiga și campionatul Ligii 1, nu doar a Ligii a 3-a. Am antrenat rapid în condiții tulbure. Unii spun karma, alții legea compensației. Acum Rapid e un club complet, pregătit pentru performanță. Rămâne lucrul cel mai important, unitatea suporteri, patronat, club, echipă, care ne va face foarte greu de încins.
Obiectivele mele vor fi mai îndrăznețe decât îmi propune clubul. Am unul pe hârtie și ne vom despărți dacă nu-l îndeplinesc, dar eu privesc sus. Anticipările mele reale vor veni după transferuri. Rapid are nevoie de jucători proaspeți, să facă performanță”
Update 20:10 Marius Bilașco: „Ne bucurăm că l-am adus pe Daniel înapoi la Rapid. Cred că e persoana potrivită să facem rapidiștii bucuroși la final de sezon. Au fost sezoane când au suferit pe final. Vom face tot ce ține de noi să avem momente de bucurie, nu să ne uităm la alții al televizor. E foarte important pentru noi asta. În fiecare dimineață mă trezesc pentru a reuși. E momentul lui Daniel (nr Pancu)”
Update 20:00 A început conferința de presă. Dan Șucu ia cuvântul primul: ”Sunt bogat. Am doi de dani. Un Danielle (nr. De Rossi) la Genoa, un Daniel (nr Pancu) la București. Amândoi de succes, amândoi au făcut sezonul trecut ceva excepțional. Speranța mea este ca anul acesta să facă chiar și peste excepțional. Ce au făcut ei? Au reușit, așa cum e firea lor, să fie lider atât pe marginea terenului, cât și în vestiar. Au reușit să-i facă pe băieții pe care i-au antrenat să-i facă să-i respecte, să-i iubească, să lupte pentru ei.
Asta au reușit ei și asta sperăm să reușească Daniel și acum la Rapid. Ce mai văd și la Genoa și îmi place este o colaborare excepțională între antrenor și directorul sportiv și asta e ceea vă doresc amândurora, o colaborare bună și fiecare dintre noi să facem cât mai bine pentru club” a spus Șucu, și apoi i-a lăsat la conferință pe Daniel Pancu și Marius Bilașco.
Update 19:45 Dan Șucu a ieșit să vorbească la marginea stadionului cu fanii care nu au apucat să intre pe stadion: „Începem iar o eră nouă, începem cu Pancu împreună. Hai să o începem bine! Hai să începem cu dreptul! Hai să facem o sărbătoare frumoasă”
Update 19:30 Câteva sute de fani rapidiști au mers la stadion și au cântat pentru noul antrenor, Daniel Pancu
Într-o postare pe rețelele de socializare, clubul Rapid le-a transmis fanilor să vină la stadionul Giulești pregătiți ca de un nou meci. Asta pentru ca noul mandat al lui Daniel Pancu să înceapă în stil mare!
„Vineri seară. Giulești. Bine ai revenit acasă, Daniel Pancu! De la ora 19:00, Peluza Nord devine locul în care îl salutăm pe cel care nu a fost niciodată doar un jucător pentru Rapid. Îl primim pe Daniel Pancu acasă așa cum se cuvine! Cu tricoul Rapidului, cu steaguri și eșarfe!” a anunțat Rapid pe paginile sale de pe rețelele de socializare.
- Daniel Pancu nu glumeşte: încă un jucător adus cu mari speranţe, OUT de la Rapid!
- Refuz după refuz pentru FCSB: “Nu ar aduce vreun rezultat pozitiv”
- Jucătorul dorit de Dinamo a rămas liber de contract
- Nuno Campos începe revoluţia la Dinamo. Decizie drastică luată de înlocuitorul lui Zeljko Kopic
- Coadă pentru fotbalistul Universității Craiova! A cincea echipă înscrisă în cursa pentru „elevul” lui Coelho

































