Adrian Rus a oferit prima reacție după Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4, meci care a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Fundașul campioanei a fost întrebat dacă crede că echipa poate ajunge până în grupa principală din UEFA Champions League.
Partida jucată în Ungaria a contat pentru primul tur preliminar al UEFA Champions League. Prin victoria obținută, oltenii sunt mari favoriți la calificarea în turul al 2-lea, acolo unde s-ar duela cu câștigătoarea „dublei” dintre Banja Luka și Levski Sofia.
Ce a spus Adrian Rus după Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4
După meci, Adrian Rus a transmis că nu se gândește momentan la calificarea în grupa de Champions League și că obiectivul oltenilor este acela de a câștiga Supercupa României, programată duminică. Cu U Cluj se vor duela oltenii, pentru trofeu.
De asemenea, Rus s-a declarat mulțumit de jocul echipei și a spus că abia așteaptă să le facă o bucurie suporterilor la returul de pe „Oblemenco”.
„Nu a fost ușor, fiecare meci este greu. Ei sunt în plin campionat, au un ritm mai bun, dar în seara asta am reușit.
Motivația a fost la maxim, am jucat cu sufletul, jucăm în Champions League pentru suporterii noștri.
(n.r. Ajungeți în grupa de Champions League?) Nu vreau să mă gândesc atât de departe, mai este și meciul de Supercupă de duminică, o luăm meci cu meci.
Mă bucur pentru Baiaram, mă bucur că a reușit să marcheze, sunt fericit pentru el.
Gândul nostru este la următorul meci, dar ne dorim să mergem cât se poate de departe în Champions League. Mai este cale lungă până la grupă. Nu vreau să vorbesc acum, o luăm pas cu poas, la fiecare meci.
Grupul compact contează foarte mult, dar și noile achiziții pot să ne ajute. Sperăm să facem o figură frumoasă, să ne luptăm.
Am mai jucat pe acest stadion când am jucat în Ungaria, mă bucur că am revenit aici și mă bucur pentru că am reușit să câștigăm. Abia aștept ca la retur să jucăm cu suporteri și să le facem o bucurie”, a spus Adrian Rus, la digisport.ro.
ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4
ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4, prima manşă a turului 1 preliminar UEFA Champions League s-a jucat joi, de la ora 20:00, în Ungaria. Partida a fost transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia Antena Sport. Meciul a avut loc fără spectatori în tribune, având în vedere că Universitatea Craiova a înfruntat, în deplasare, o echipă din Belarus.
Campioana României a debutat cu dreptul în preliminariile UEFA Champions League. Assad Al Hamlawi a reuşit o “dublă”, marcând ambele goluri din lovitură de la 11 metri, în timp ce Baiaram a deschis scorul cu un şut de senzaţie.
Nsimba a stabilit scorul final, cu un gol marcat în prelungiri. Echipa din Belarus a marcat în minutul 20, prin Gromyoko, ce a reuşit un eurogol. Acesta a şutat direct în vinclu de la distanţă. Craiova e ca şi calificată în turul 2 preliminar al UEFA Champions League, după victoria la scor din tur.
- Filipe Coelho nu se “îmbată cu apă rece” după debutul Craiovei în preliminariile UCL: “Multe lucruri de îmbunătățit”
- “E mai bună Craiova decât anul trecut?” Răspunsul dat de Assad Al Hamlawi, după debutul cu “dublă” în Champions League
- Gică Craioveanu, entuziasmat după victoria Craiovei! Pe cine a remarcat în special: “E la superlativ”
- “N-a fost un meci așa ușor”. Alex Cicâldău a surprins după ce Universitatea Craiova a “demolat-o” pe Vitebsk
- ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4. Oltenii, debut cu dreptul în Ligă! Sunt ca şi calificaţi mai departe


































