Conducerea lui Manchester United a luat o nouă decizie controversată: forțează 500 de suporteri să renunțe la locurile lor de pe stadion. Motivul? Acele locuri vor fi folosite pentru o secțiune VIP, cu prețuri la bilete între 315 și 425 de lire.
Familia avea locul de pe Old Trafford din 1949
Tony Riley are 76 de ani și este unul dintre cei afectați de decizia luată de Sir Jim Ratcliffe și conducerea lui United. Numele lui Riley este gravat pe scaun, iar socul său, Laurie Cassidy, a jucat pentru United în anii 40 și 50, pentru ca apoi să antreneze jucătorii de la academia lui United, printre care și David Beckham.
„Simțit că este o nedreptate, nu doar pentru noi, ci și pentru alții. Mă întristează toată situația. Mă simt neajutorat și fără speranță” a spus Riley pentru The Guardian.
Nu este prima dată când conducerea clubului ia o această ediție. Alții 600 de fani au rămas fără locul lor de pe stadion înainte de startul acestui sezon.
- Manchester United conduce cursa pentru transferul jucătorului aflat şi pe lista lui Real Madrid
- E gata! Noul star din Serie A a semnat cu Chelsea. Lovitură pentru Cristi Chivu
- Liverpool, ofertă uriaşă pentru Andrei Raţiu! Suma pe care o poate primi Rayo în schimbul fundaşului naţionalei
- Manchester City face cel mai scump transfer din istoria clubului! Contract pe cinci ani
- OFICIAL | Arsenal a bifat primul transfer după câştigarea Premier League
































