”Deja suntem într-un film d-ăla de comedie. Mă gândesc că lucrurile se vor rezolva, poate fac fanii un efort să aducă nişte sponsori”, a mărturisit Ricardo Grigore.
Fanii anunţă că au blocat plecarea lui Ahmed Bani, la Voluntari
Ultraşii din DDB au intervenit pe toate planurile la Dinamo. Suporterii au anulat transferul lui Ahmed Bani la FC Voluntari şi au lansat un nou atac la adresa preşedintelui executiv al clubului, Dorin Șerdean, pe care îl acuză că ar fi vrut să îl transfere pe tânărul jucător doar pentru a-și obține un comision.
"DDB ÎL ÎNTOARCE PE BANI! ȘERDEAN ÎL CEDASE GRATIS, DEȘI NU ARE DREPT DE SEMNĂTURĂ!
Cu așa ceva avem de-a face în conducerea clubului! Dorin Șerdean a încercat să-l cedeze gratis pe Ahmed Bani la FC Voluntari. Neșansa lui Șerdean a fost că DDB a aflat și a intervenit prompt. S-a discutat cu jucătorul și cu tatăl acestuia”, a fost mesajul suporterilor.
Mai mult, fanii-acţionari acuză nereguli grave în conducerea grupării din Ştefan cel Mare. Aceştia au răbufnit şi au transmis că, fără a avea acest drept, Dorin Şerdean semnează acte în numele echipei!
E panică de retrogradare la Dinamo, dacă jucătorii continuă să depună memorii, chiar dacă o parte dintre ei au acceptat să își renegocieze contractele prin intermediul celor din DDB și au fost plătiți.
”O să trebuiască să jucăm noi şi juniorii şi va fi foarte greu să supravieţuim”, a declarat Ricardo Grigore.
- AS.ro LIVE va reveni pe 8 ianuarie 2021 și va putea fi urmărită pe www.as.ro/live
- Dinamo s-a reunit astăzi sub comanda lui Jerry Gane
- Fanii le-au promis jucătorilor că voi mai acoperi din restanțe
- Sezonul din NBA se vede exclusiv în AntenaPLAY, începând cu 26 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Bosnia – România 1-1. Gazdele restabilesc egalitatea după o greșeală în defensiva noastră
- Ultraşii bosniaci au dezlănţuit “iadul” în afara stadionului de la Zenica! Protest de amploare
- Dennis Man, exasperant în prima repriză cu Bosnia! Starul lui PSV a irosit ocazii uriașe
- Modul inedit prin care Bîrligea și Mihăilă au celebrat golul României cu Bosnia. Au recreat gestul din vestiar
- Elveția – Suedia 2-1 și Grecia – Scoția 1-0. Spania a defilat cu Georgia
































