Darijo Srna, directorul sportiv al celor de la Șahtior Donețk, a povestit pentru televiziunea primei ligi din Ucraina cum a ajuns Rinat Ahmetov să vină la partida din Europa League cu AZ Alkmaar. Venirea sa la meciul disputat la Cracovia a reprezentat prima sa apariție la un meci al „minerilor” după o pauză îndelungată de 12 ani.
Rinat Ahmetov a atras zilele trecute atenția presei din România, după ce și-a făcut apariția la priveghiul lui Mircea Lucescu, decedat pe 7 aprilie. Patronul de la Șahtior Donețk s-a înțeles extrem de bine cu fostul selecționer în perioada în care acesta era tehnicianul „minerilor”, atunci când a cucerit 22 de trofee, inclusiv Cupa UEFA din 2009.
Decizia luată de Ahmetov după venirea în România i-a surprins pe jucători
În aceeași zi în care cel mai bogat om din Ucraina a venit la catafalcul lui „Il Luce” săptămâna trecută, patronul s-a dus și la meciul din Conference League al lui Șahtior Donețk cu AZ Alkmaar, disputat la Cracovia din cauza războiului. A fost prima sa apariție la un meci al echipei după 12 ani, în contextul în care în 2014 promisese că nu va mai reveni pe stadion decât la Donețk, pe stadionul echipei sale.
Recent, Darijo Srna a comentat asupra evenimentului care a fost considerat unul măreț pentru Șahtior și a recunoscut că nici măcar el nu știa că Ahmetov va zbura din România în Polonia. În plus, jucătorii „minerilor” au fost la rândul lor uimiți de ce a făcut patronul din Ucraina.
„Nu am știut până în ultimul moment că președintele va fi la meci. În România, în timp ce ne aflam în mașină, el a spus acest lucru. Unora dintre jucătorii tineri nici nu le venea să creadă că președintele venise pe stadion, pentru că 12 ani e o perioadă foarte lungă. Am cumpărat și am vândut jucători, dar el nu i-a văzut niciodată„, a spus Srna la televiziunea primei ligi locale, citat de golazo.ro.
Șahtior Donețk s-a impus cu 3-0 în partida cu AZ Alkmaar și e la un pas de calificarea în semifinalele Conference League.
- Specialiştii au ales favorita, înaintea finalei Spania – Argentina. Ce naţională are cele mai mari şanse să câştige trofeul
- Harry Kane nu s-a abținut și a criticat tactica lui Thomas Tuchel: „La acest nivel nu e suficient”
- Lautaro Martinez, reacţie de mare campion după ce a fost „eroul” Argentinei în meciul cu Anglia: „E foarte dificil pentru mine”
- Lionel Messi i-a luat faţa lui Kylian Mbappe, în lupta pentru Gheata de Aur a Campionatului Mondial
- „Am văzut ‘dreptul lui Dumnezeu'”. Zlatan Ibrahimovic, cucerit după victoria Argentinei cu Anglia. Englezii, taxaţi

































