Inter a pus ochii pe jucătorul marii rivale, AC Milan, şi ar putea plăti 20.000.000 de euro pentru a-l transfera. Formaţia condusă de Cristi Chivu, care a luat eventul în Italia, vrea să repete performanţa şi anul viitor, iar pentru asta şefii echipei sunt gata de investiţii importante.
Media de vârstă înaintată a lotului a fost un subiect de discuţie pe tot parcursul sezonului, iar chiar Cristi Chivu a spus că o să fie schimbări, însă nu drastice, pentru că vrea să aibă jucători cu experienţă sub comanda sa.
Adrien Rabiot, dorit de Cristi Chivu la Inter
Lista cu fotbaliştii pe care tehnicianul român îi vrea la trupa nerazzurrilor este destul de numeroasă, iar ultimul nume apărute ar fi cel al lui Adrien Rabiot, care este în prezent la AC Milan. Mijlocaşul în vârstă de 31 de ani ar urma să-i coste pe cei de la Inter doar 20 de milioane de euro, sumă care nu este deloc una mare în contextul fotbalului actual, notează presa din peninsulă.
Cei de la AC Milan ar putea să fie nevoiţi să vândă mai mulţi jucători, asta după ce au ratat accederea în Liga Campionilor chiar în ultima rundă a campionatului, după eşecul cu Cagliari, 1-2, de acasă, rezultat care afectează astfel în mod direct bugetul pe care echipa o să-l aibă pentru stagiunea viitoare.
Francezul e considerat un jucător perfect pentru sistemul tactic gândit de Chivu la Inter, el fiind capabil să acopere oricare dintre cele 3 poziţii de mijlocaş central.
Nico Paz, marele vis al celor de la Inter
Nico Paz, jucătorul care a impresionat la Como, ar putea să continue la echipa din Serie A, asta chiar dacă Real Madrid vrea să activeze clauza de răscumpărare. Mijlocaşul ofensiv argentinian ar urma să coste doar 8 milioane de euro şi de acolo „Galacticii” să decidă dacă îl vând, îl împrumută sau îl păstrează în lot.
Inter îl doreşte de mai mult timp pe argentinian, însă presa din Italia scrie că el rămâne mai degrabă un vis pentru campioană. Spaniolii l-ar ceda definitiv pentru o sumă uriaşă, de pe 70 de milioane de euro, iar formaţiile din peninsulă foarte rar plătesc atât de mult pentru transferuri.
- Ultima zi de mercato: Transferul lui Enzo Fernandez, ca şi făcut! Dan Şucu reuşeşte şi el o lovitură
- Suspendat cu Petrolul, Cristiano Bergodi le-a transmis un mesaj jucătorilor săi, care au câştigat în 10 oameni
- Jucătorul lui Real Madrid şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională
- Dorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
- FCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica

































