Toni Kroos, aproape de revenirea la Real Madrid. Ce rol ar urma să aibă fostul „galactic”

Viviana Moraru Publicat: 1 mai 2026, 15:36

Comentarii
Toni Kroos, aproape de revenirea la Real Madrid. Ce rol ar urma să aibă fostul „galactic

Toni Kroos, la Real Madrid, cu trofeul Champions League/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Retras din activitate din 2024, după zece ani petrecuţi la Real Madrid, fostul mijlocaş german Toni Kroos ar putea reveni la „Merengues”, potrivit informaţiilor publicate de The Athletic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La 36 de ani, fostul mijlocaş german a rămas apropiat de clubul spaniol, care ar fi dorit să-i prelungească acordul în urmă cu doi ani, iar în prezent au loc discuţii privind o posibilă nouă colaborare.

Toni Kroos, aproape de revenirea la Real Madrid

Campionul mondial din 2014 şi de cinci ori câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid ar putea avea un destin similar cu cel al lui Zinedine Zidane, potrivit publicaţiei americane.

El ar începe într-un rol de consilier, reprezentând în acelaşi timp clubul la evenimente oficiale. De asemenea, ar putea lucra mai îndeaproape cu lotul, înainte de a evolua treptat către un post de antrenor, dacă ar dori acest lucru.

Deocamdată, fostul mijlocaş se bucură de timpul petrecut cu familia, moderează un podcast împreună cu fratele său Felix şi se ocupă de Toni Kroos Academy, cu sediul în Madrid.

Reclamă
Reclamă

Mijlocaşul Toni Kroos şi-a încheiat, la 34 de ani, fabuloasa carieră acasă, în Germania, cu o înfrângere în faţa Spaniei, în sferturile de finală ale Euro 2024.

Toni Kroos a adunat 112 de meciuri la echipa națională a Germaniei, în care a reușit să marcheze 17 goluri. A atins cea mai mare cotă de piață în anul 2018, atunci când valora suma de 80 de milioane de euro.

De-a lungul carierei, Toni Kroos a cucerit nu mai puţin 28 de trofee, printre care o Cupă Mondială şi şase trofee Champions League.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Câte medalii de aur va câştiga David Popovici la Campionatele Europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:54

PSG – Aston Villa 2-1. Gruparea din Franța a cucerit din nou Supercupa Europei

23:20

Pe cine a numit naţionala Emiratelor Arabe Unite selecţioner în locul lui Olăroiu

22:59

Ce „ameninţare” i-a transmis Egor Kornev lui David Popovici: „Vă jur”

22:30

Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev

22:29

Lovitura momentului în fotbal: legenda Barcelonei a preluat naționala Olandei

22:00

VideoJurnal Antena Sport | FCSB intră cu buldozerul

1 UPDATEGigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat” 2 Prima reacţie a lui David Popovici: „Am simțit că trebuie să-l întrec pe rus” 3 Poliția a gǎsit 86kg de droguri în autocarul echipei! Situație incredibilă la un club uriaș din fotbal 4 BREAKING NEWSDavid Popovici, campion european la 100 metri liber! Românul a cucerit aurul la Paris după o finală de senzație 5 Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările” 6 La miezul nopții, Fabrizio Romano a anunțat transferul! PSG dă lovitura chiar înainte de Supercupa Europei
Citește și