Jocurile Olimpice 2020 | Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc, prima reacție după argintul de la Tokyo 2020. „Un vis devenit realitate!” / „Până acum ne calificam cu greu!”

Publicat: 29.07.2021, 6:45.
Actualizat: 29.07.2021, 9:58

Tudosă și Cozmiuc

Argint pentru România la dublu rame la JO 2020

Profimedia

„E un vis devenit realitate, după un ciclu olimpic foarte lung, în care am învățat multe lucruri noi, în care m-am autodepășit. Au fost momente foarte grele în acest ciclu, dar le-am depășit cu brio. A fost stilul nostru, am tot încercat mereu să plecăm tare, dar se pare că asta e cel mai potrivit pentru pentru noi. 

Reclamă

Am recuperat pe parcurs, dar croații au profitat de avantajul din prima parte. Chiar au anunțat înainte de Olimpiadă că vor lăsa proba de două rame după acest concurs. Ne predau nouă ștafeta”, a spus Ciprian Tudosă pentru gsp.ro.

Reclamă

„O cursă excepțională. Mi-a plăcut foarte mult. Am reușit să creștem viteză de la lovitură la lovitură, dar frații Sinkovic ne-au ținut puțin sub control. În final s-a terminat cu bine. Suntem singurii care au reușit să îi bată în ultimii ani. Suntem foarte fericiți pentru parcursul nostru.

Când mă gândesc la momentul în care am început, ce încredere sau ce speranțe aveam, ce rezultate… Practic nu erau. Până acum ne calificam cu greu, dar nu aveam nicio șansă pentru finala A. Acum nu doar că am intrat în finală, dar am luat și medalie. Trebuie să nu cedezi niciodată! Să lupți tot timpul pentru visul tău, fără regrete”, l-a completat colegul său, Marius Cozmiuc.

Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc, rivalii de la Steaua și Dinamo care au adus argint României la Jocurile Olimpice 2020

Aflați pe al patrulea culoar în finala A, românii au încheiat cursa în 6:16.58. Au fost depășiți numai de croații Martin Sinkovic și Valent Sinkovic, care au obținut „aurul” (6:15.29). Pe podium au mai urcat reprezentanții Danemarcei, Frederic Vystavel și Joachim Sutton (6:19.88).

Marius Cozmiuc are 28 de ani şi este legitimat la CS Dinamo, iar Ciprian Tudosă are 24 de ani şi evoluează la Steaua. Amândoi se întorc acasă cu medaliile de argint la gât.

Jocurile Olimpice 2020 | Elisabeta Lipă a prezis noi medalii ale canotorilor români

Elisabeta Lipă, șefa Federației și una dintre cele mai titrate sportive din istorie, a vorbit, miercuri, la AS.ro LIVE despre performanțele realizate de canotorii români la Tokyo, în ziua în care au adus un aur și un argint. Lipă a anunțat că vor mai urma și alte succese. 

”O să mă sunați sigur și în zilele următoare. Să vă mai așteptați la medalii. O să vedeți niște curse extraordinare. 8-ul de fete au făcut astăzi (n.r. ieri) record mondial și record olimpic, 5.52. Suzi știe ce înseamnă asta. Este extraordinar”, a declarat Elisabeta Lipă, în dialog cu fosta sa colegă, Viorica Susanu.

Ancuța Vodnar și Simona Radiș, prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice 2020

Fetele de aur ale României, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, au acordat un interviu special, în exclusivitate pentru Antena Sport, în care au dezvăluit prin ce trăiri au trecut în ultimii doi ani, în care au muncit enorm pentru prima medalie de aur a României, la Tokyo.

„E grea medalia, trebuie să o cântărim, dar avem putere să o cărăm. Ne-am dorit mult, simţeam că va fi bine, dar am vrut să concurăm şi să trecem linia de sosire. Am simţit mândrie că reprezentăm ţara. Am simţit o eliberare. Doi ani am aşteptam competiţia asta”, a spus Simona Radiș. 

“Imnul a fost cum visam. Mi-au dat lacrimile. E primul concurs în care îmi dau lacrimile la imn. Am muncit foarte mult pentru medalia asta, dar a meritat”, a spus și Ancuța Bodnar. 

Băieţii de la 4 rame şi-au pupat mâna după argintul de la JO 2020

Mugurel Semciuc, Mihaiţă Ţigănescu, Ştefan Berariu si Cosmin Pascari sunt numele celor 4 români care au devenit vicecampioni, miercuri, la Jocurile Olimpice 2020, cu barca de 4 rame. 

De bucurie, Mugurel Semciuc i-a pupat mâna lui Ştefan Berariu la finalul cursei. „L-a cerut în căsătorie!”, a glumit colegul lor, Cosmin Pascari, într-un interviu acordat AntenaSport, prin zoom, de la Tokyo. „E prima dată când se întâmplă. Am vrut să-l prind de mână”, a adăugat amuzat Mugurel.

“Le dedicăm medalia tuturor celor care ne-au fost aproape şi ne-au ajutat să ajungem aici, să scoatem această performanţă”, a completat Ștefan. 

 

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
21:34 Marius Șumudică și-a pierdut răbdarea! Cât timp mai are la dispoziție Dan Șucu să-l aducă la Rapid: „Până atunci mai aștept!” 21:16 Dan Petrescu, primă uriașă la CFR Cluj după doar 3 meciuri! Modul prin care „Bursucul” își poate umple conturile 20:48 Paul Pogba devine actor după ce a fost suspendat pentru 4 ani din fotbal! Anunțul făcut în presa din Franța 20:42 Radu Drăgușin, sfătuit de fani să plece de urgență de la Tottenham, după eșecul cu Liverpool: „Trebuie să scape imediat!” 20:12 Foto„Să-ți spun o poveste!” Florinel Coman și soția lui, ședință foto superbă de Paște! Imaginile care i-au cucerit pe fani 20:09 FotoPaula Badosa și Stefanos Tsitsipas s-au despărțit! Anunțul care a șocat întreaga lume a tenisului 20:00 VIDEOAbbi Pulling a dominat F1 Academy de la Miami! Victorii în ambele curse, live în AntenaPLAY 19:24 Ce note au primit Dennis Man și Valentin Mihăilă după ce au făcut spectacol la Parma! Italienii au fost impresionați de români 19:07 „Nu m-am bucurat la goluri, îmi vine să plâng” Un jucător de la Petrolul a cedat, după ce s-a salvat matematic de la retrogradare 19:00 VIDEOEliza Samara – Chen Xingtong a fost live, în AntenaPLAY. Românca a fost eliminată de la Saudi Smash 2024 Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și