Video

Ilie Năstase şi Ioana, scandal uriaş din cauza unui bărbat care se dă drept fiul acestuia. “Vreau să filmeze presa. Mă retrag şi îţi urez o viaţă frumoasă”

Antena Sport Publicat: 19 iulie 2022, 14:40

Comentarii

Ioana şi Ilie Năstase / Antena Sport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ilie Năstase a avut parte de un scandal uriaş chiar în ziua în care a împlinit 76 de ani. Ioana Simion, soţia fostului mare jucător, l-a certat teribil pe Nasty, înaintea unui eveniment.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ioana Năstase l-a avertizat pe Ilie că e dispusă să dispară din viaţa lui. Asta după ce un bărbat pe care aceasta nu îl cunoaşte ar fi susţinut că este şi el fiul marelui campion.

Ilie Năstase a avut parte de un scandal uriaş chiar în ziua în care a împlinit 76 de ani

“A fost o doamnă şi vreau să ştiu cu cine am de-a face. Dragul meu, cu tot respectul… Vreau să filmeze presa şi vreau să vină acele două persoane care au apărut peste noapte, efectiv au apărut peste noapte. Acele două persoane au apărut peste noapte. Acest domn Cezar Florea a apărut peste noapte.

Dragul meu, de unde au apărut în viaţa ta? Acel domn, cum a apărut? Şi spune că e fiul tău. Îl cheamă cumva Năstase? Vreau să ştiu, îl cheamă domnul Năstase? Dacă îl cheamă domnul Năstase, eu mă retrag şi îţi urez o viaţă frumoasă”, a tunat Ioana Simion.

Fiica lui Ilie Năstase, acuzații dure pentru tatăl său pe care nu l-a mai văzut de 14 ani

Ilie Năstase o ţine din scandal în scandal. Charlotte Năstase, fiica lui, a lansat acuzaţii dure pentru tatăl ei, pe care susţine că nu l-a mai văzut de 14 ani. Cu ceva timp în urmă, aceasta şi-a deschis cont pe OnlyFans, o platformă cu conţinut explicit pentru adulţi.

Reclamă
Reclamă

Charlotte a specificat că singurele persoane care au ajutat-o când a avut probleme, de-a lungul timpului, au fost dădaca ei, Francoise, şi Amalia, fosta soţie a lui Ilie Năstase.

“Ideea o aveam de ceva timp în minte, dar o discuție mai aprinsă pe care am avut-o cu tatăl meu m-a determinat să fac acest pas. Mi-a zis ceva de genul să fac orice pentru a câștiga bani, dar în cuvinte mai urâte.

Eu nu mi-am mai văzut tatăl de la aniversarea celor 18 ani ai mei, adică de acum 14 ani. L-am întrebat când o să ne mai vedem și mi-a răspuns că o să-l mai văd o dată până moare.

Reclamă

Am vorbit cu Amalia chiar și când mi-am făcut cont pe onlyfans și m-a încurajat. Mi-a spus: Du-te și fă o grămadă de bani”, a spus Charlotte, citată de ziare.com.

Ilie Năstase are cinci copii. În 1986, în momentul în care era într-un mariaj cu Alexandra King, i-a înfiat pe Nicholas şi pe Charlotte. După divorţ, cei doi au rămas în Statele Unite alături de mama lor. Fostul lider ATP mai are o fiică cu Dominique Garzia, Nathalie şi două cu Amalia, Alessia şi Emma.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Cupa României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:51

Suma uriaşă încasată de Sorana Cîrstea după ce a distrus-o pe Jelena Ostapenko şi s-a calificat în semifinale la Roma

15:28

Dinamo a înregistrat la OSIM noua siglă

15:22

VideoRoad to America: Patru țări din America de Sud luptă să eclipseze Brazilia și Argentina

15:13

Reacția lui Pep Guardiola, după momentul controversat care aproape o face pe Arsenal campioană: „Toată lumea știe!”

14:39

În Liga 1, ca la El Clasico! LPF a luat o decizie mare înainte de meciul decisiv: U Craiova – U Cluj

14:30

CALIFICAREEEE! Sorana Cîrstea este în semifinale la Roma după o victorie magică împotriva lui Ostapenko!

1 Chivu, fără milă după titlul câștigat cu Inter! Jucătorul pe care „românul nu vrea să-l mai vadă” 2 Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia 3 Siyabonga Ngezana, mutarea carierei. Gigi Becali încasează banii 4 Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro! 5 Opriți jocul, PSG devine imposibil de oprit! Luis Enrique pregătește transferul cu care face echipa perfectă 6 Marius Şumudică o dă de gol pe Dinamo! Transferurile pregătite de “câini”: “Peste nivelul celor de acum”
Citește și