Cristi Chivu are parte de o surpriză din partea judeţului Caraş-Severin. Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, a anunţat că antrenorul lui Inter Milano va deveni cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin.
Dinstincţia vine în anul în care CSM Reşiţa, fosta sa echipă, va sărbători centenarul. La eveniment va participa şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Cristi Chivu, cetăţean de onoare al judeţului Caraş – Severin
„Cristian Chivu, cetățean de onoare al județului Caraș – Severin!
În cea mai recentă ședință a Consiliului Județean, a fost aprobată propunerea mea de a acorda acest titlu antrenorului formației de fotbal Internazionale Milano, care tocmai a câștigat titlul în Italia. Este o formă de a marca reușitele sale extraordinare și beneficiul indirect pe care îl are Banatul de Munte de pe urma acestui fiu al său care ne face mândri în plan internațional.
Nu avem niciun merit pentru reușitele sale, dar avem bucuria de a-l vedea pe unul dintre noi reușind la cel mai înalt nivel. Această distincție e cu atât mai importantă cu cât sărbătorim și centenarul CSM Reșița, echipă care joacă pe stadionul “Mircea Chivu” (regretatul tată al lui Cristian). Vom avea și un eveniment la care va participa inclusiv președintele Federației Române de Fotbal”, a scris Hurduzeu, pe contul de Facebook.
Cristi Chivu şi-a început cariera de fotbalist la CSM Reşiţa, echipă la care a evoluat în perioada 1996-1998, înainte să fie cumpărat de Universitatea Craiova, la două luni după decesului tatălui său, fost mare fan al oltenilor.
- Decizia luată de Lionel Messi, la înmormântarea tatălui său. Imaginile surprinse la cimitir
- Unde s-a afişat Georgina Rodriguez, aşteptată la nunta cu Cristiano Ronaldo. Şi-a luat toţi fanii prin surprindere
- 3.000 de fani au venit să vadă nunta lui Cristiano Ronaldo şi a Georginei! Mirii au fost însă Fabio şi Fatima
- Lionel Messi a ajuns în Argentina, pentru funerariile tatălui său
- Comunicatul făcut de Spitalului din Rosario după ce s-a anunţat moartea tatălui lui Leo Messi































