În 1968, la Jocurile Olimpice de Vară de la Ciudad de Mexico, Bob Beamon are 22 de ani. Săritor în lungime. Cu multă vreme înaintea sa, prin 1965, un compatriot, Ralph Boston, reușise un 8,35 m, performanță incredibilă dacă ne gândim că distanța dintre el și germanul Klaus Beer (RDG) era destul de mare, acesta din urmă sărind 8,19 m.
Bob Beamon are 22 de întreceri câștigate din 23 la care a participat pe parcursul lui 1968. Are un 8,33 ”personal best”. Pe 18 octombrie, Beamon bate, sare și reușește 8,90! Pentru că nu e familiarizat cu măsurătoarea metrică, în momentul în care se face anunțul, nu realizează ceea ce a făcut. Culmea, antrenorul său e chiar Ralph Boston, cel care îi explică ce și cum. Tremură, cade în genunchi, moment în care campionul olimpic Lynn Davies îi spune: ”Ai ucis această Olimpiadă!”
Anii trec. Logic, performanța sa e greu de bătut. Să ne luminăm olecuță. Din 1901, recordul la săritura în lungime a fost doborât de 13 ori. De la șase la 15 centimetri. Niciodată mai puțin, niciodată mai mult! Cum să creadă cineva că acum sunt 55???
Carl Lewis a sărit 8,91, dar cu vânt ajutător!
23 de ani peste. 30 august 1991. Campionatele Mondiale de Atletism de la Tokyo. Aici se găsește și Mike Powell. Care nu e orișicine, e medaliat cu argint la JO de la Seul, din 1988. Carl Lewis sare 8,91!!! Nou record mondial, dar cu vânt ajutător prea mare, așa că nu poate fi omologat. Mike își ia avînt, sare și… 8,95!!! Vânt bun, nou record mondial!!! Comentatorul ABC spune, fix în momentul în care Powell zboară prin aer, ”Măiculiță, cred că trece peste groapă!” Și treaba asta e la un pas să se petreacă. Carl Lewis prinde și el un 8,87, tot acolo, la Tokyo.
Sunt 30 de ani de atunci. Și doar patru persoane care, la această probă, au deținut recordul mai mult de 20 de ani.