Federaţia austriacă de fotbal (OFB) speră că va ajunge la un acord cu prelungirea contractului selecţionerului Ralf Rangnick înainte de Campionatul Mondial din SUA, Mexic şi Canada, ce va fi exclusiv în Universul Antena.
Cel mai bun scenariu este ca o înţelegere să fie încheiată înainte de startul Cupei Mondiale 2026 din 11 iunie.
Austria negociază prelungirea contractului lui Ralf Rangnick
„Vom vedea dacă va fi posibil înainte sau după Cupa Mondială, dar credem că este posibil (să convenim asupra unei noi înţelegeri) înainte de Cupa Mondială. Discuţiile sunt foarte pozitive”, a declarat şeful consiliului de supraveghere al OFB, Josef Proell, citat de agenţia de ştiri APA.
Conform relatărilor, Rangnick ar urma să primească o mărire substanţială de salariu.
Contractul antrenorului german în vârstă de 67 de ani este valabil până după Cupa Mondială. Rangnick a preluat echipa Austriei în iunie 2022, cu care are un bilanţ de 27 victorii, 8 remize şi 10 înfrângeri.
Austria s-a calificat la CM 2026 de pe primul loc într-o grupă preliminară europeană din care a făcut parte şi România.
La turneul final, Austria va avea ca adversare în grupă echipele Iordaniei (17 iunie), Argentinei (22 iunie) şi Algeriei (28 iunie).
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”


































