„Blestemul” etern al naționalei care se califică mereu la Mondial, dar nu trece de optimi

Ionuţ Axinescu Publicat: 21 mai 2026, 14:48

Comentarii
Blestemul” etern al naționalei care se califică mereu la Mondial, dar nu trece de optimi

Mexic / Foto: FIFA

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

De-a lungul istoriei, Mexic a lipsit doar la cinci ediții de Campionat Mondial. Ultima oară, la Coppa del Mondo, în 1990, unde probabil că ar fi ajuns dacă nu ar fi fost descalificată în preliminarii, din cauza unui scandal de proporții. În 1988, la un turneu U-20, „aztecii” au trimis mai mulți jucători peste limita de vârstă, ceea ce le-a adus o suspendare drastică din partea FIFA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acel moment, rămas în amintire ca „Los cachirules” (Escrocheria), a dus și la un soi de „blestem” pentru mexicani. Naționala „El Tri” s-a calificat la toate turneele finale din 1990 încoace, dar s-a împotmolit mai mereu în optimile de finală.

Mexic și blocajul optimilor de finală

Concret, Mexic a participat la ultimele opt ediții de Campionat Mondial și, cu excepția celei din 2022, când a fost eliminată încă din grupe, s-a oprit în faza optimilor. Indiferent de adversari, „aztecii” n-au depășit blocajul. În 1994, de pildă, au jucat cu Bulgaria și au pierdut la loviturile de departajare. Patru ani mai târziu, au condus Germania cu 1-0 până în minutul 74, dar au cedat pe final, cu 1-2.

A urmat, în 2002, o înfrângere cu rivala SUA (0-2), apoi două eliminări consecutive în fața Argentinei (1-2, după prelungiri, în 2006 și 1-3 în 2010). În 2014, au pierdut din nou incredibil, de această dată în fața Olandei. „El Tri” a condus cu 1-0 până în minutul 88, dar a fost întoarsă și din cauza unui penalty controversat acordat în prelungiri. „Nu a fost penalty. Pentru a obține lucruri mari la Cupa Mondială, este nevoie de un pic de noroc, atunci a fost ghinion”, declara recent regizorul Julián Gil, care a realizat un documentar despre „blestemul” mexican.

  • World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Obiectivul etern: „El quinto partido”

Ultima oară, în 2018, Mexic a cedat cu Brazilia (0-2). Înaintea acelei ediții, în Mexic s-a dezbătut pe toate fețele problema „blestemului”. Iar jucătorii, printre care vedete precum Andrés Guardado, Rafael Márquez sau Javier „Chicharito” Hernández, plănuiau să-l dezlege și chiar ținteau mai sus de un loc în sferturi.

Reclamă
Reclamă

Tot ce am în cap e să câștig trofeul Cupei Mondiale”, declara, încrezător, Hernández înaintea ediției din Rusia. „Echipa nu se gândește la „el quinto partido” (n.r. – să ajungă, în sfârșit, să joace și al cincilea meci la un Mondial). Ne gândim mai degrabă să fim campioni, asta ne motivează”, spunea și Rafael Márquez, fostul apărător al Barcelonei. Din nefericire, Mexic n-a trecut nici atunci bariera optimilor.

Mexic visează frumos

Totuși, pentru Mondialul de la vară, la care Mexic este printre cele trei țări organizatoare, există mari speranțe. Și nu doar pentru că „aztecii” au un lot solid, cu nume importante la nivel european, ca Santiago Giménez, Raúl Jiménez ori Edson Álvarez. Ci și pentru că vor evolua în fața propriilor suporteri.

Istoria arată că, de fiecare dată când Mexic a fost gazdă, echipa națională a ajuns în sferturi. S-a întâmplat în 1970 și 1986, acelea fiind și cele mai bune performanțe pentru „El Tri” la un turneu final. Acum, cu experimentatul Javier Aguirre pe bancă, care în trecut a pregătit formații precum Atlético Madrid, Mallorca, Espanyol sau Osasuna, Mexic visează să reușească cea mai bună performanță din istorie la un Mondial. Adică, cel puțin semifinale.

Reclamă

● Mexic are cele mai multe înfrângeri la Cupa Mondială, dintre toate echipele care au participat vreodată la turneele finale: 28.

● „El Tri” face parte din grupa A la Mondialul din 2026, alături de Africa de Sud, Coreea de Sud și Cehia.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa Mondială 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:07

La mulţi ani, Ilie Năstase! Primul număr 1 din istoria ATP a împlinit 80 de ani

10:43

Se pregăteşte o nouă schimbare la Cupa Mondială? Anunţul lui Arsene Wenger: „FIFA va analiza situaţia”

10:43

Gigi Becali transferă la FCSB un fotbalist de la Cupa Mondială 2026. A fost egalul lui Cristiano Ronaldo

9:46

Motivul incredibil pentru care Thomas Tuchel a devenit ţinta ironiilor după nebunia din Franţa – Anglia 4-6: „Poate a adormit”

9:45

Spania – Argentina, duminică, ora 22:00 (pe Antena 1 și AntenaPLAY), în finala Cupei Mondiale 2026

9:04

Anunţul făcut de Trabzonspor despre transferul lui Denis Drăguș la FCSB

1 Cu ce echipă a semnat Mihai Lixandru, după ce Gigi Becali i-a anunțat transferul. Va fi coleg cu un fost dinamovist 2 Universitatea Craiova a trimis oferta pentru unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1 3 „O nebunie!” Lionel Messi, dat pe spate de fotografia de acum 19 ani cu Lamine Yamal! Ce a spus înaintea finalei Cupei Mondiale 4 Cum s-a despărţit Simona Halep de iubit printr-un SMS. Tatăl ei a intervenit: „Nu i-a picat bine…” 5 VIDEOFranța – Anglia 4-6. Mulţumim, domnilor! Fotbalul în cea mai pură formă a spectacolului 6 Gică Hagi ştie cine va câştiga Cupa Mondială 2026: „Va fi cea mai frumoasă finală! V-am zis de la început”
Citește și