Portugalia a fost eliminată de la Cupa Mondială 2026 după ce a pierdut meciul cu Spania, 0-1, din optimile de finală, iar la finalul partidei selecționerul lusitanilor, Roberto Martinez, a confirmat că-și încheie mandatul pe banca echipei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Singurul gol al confruntării de la Dallas a venit din partea lui Mikel Merino, în minutul 90+1. Mijlocașul de la Arsenal a profitat de o naivitate din defensiva Portugaliei și a decis duelul cu sânge rece.

Cine va fi noul selecționer al naționalei Portugaliei după plecarea lui Roberto Martinez

Per total, specialiștii au criticat modul în care Portugalia s-a prezentat la turneul final, nu doar pentru prestația contra Spaniei, ci și evoluțiile din meciuriile precedente. Astfel, plecarea lui Roberto Martinez vine într-un moment natural după dezamăgirea rezultatului sub așteptări de la Cupa Mondială.

Portughezii nu vor sta foarte mult timp fără antrenor, notează cei de la Abola, asta pentru că există o înțelegere cu Jorge Jesus, omul care a luat titlul cu Al-Nassr în ultimul sezon, în Arabia Saudită, să preia echipa națională.

Jorge Jesus, un antrenor controversat în Portugalia, dar cu performanțe notabile

Jorge Jesus a avut de-a lungul carierei mai multe decizii ce au provocat discuții. El a fost pe banca lui Benfica între 2009 și 2015, după care a mers la marea rivală, Sporting Lisabona, moment în care fanii „Vulturilor” au explodat și l-au acuzat de trădare.

A avut o trecere similară și în campionatul Arabiei Saudite, asta după ce a pregătit-o pe Al Hilal și a cucerit numeroase trofee, el a mers la Al-Nassr, iar alături de Cristiano Ronaldo a fost din nou campion în Liga Stelelor.

Astfel, chiar dacă a fost mereu un antrenor important pe unde a activat, Jorge Jesus a rămas un tehnician ce nu s-a ferit să facă treceri între formații rivale, asta chiar dacă a provocat discuții intense.