FIFA, chemată să facă pace în România între Federaţie şi Ligă: "E Războiul Rece!". Scandalul pornit din cauza VAR
De Antena Sport
Publicat: 25.02.2021, 8:58
Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a spus că discuţiile cu Federaţia sunt blocate pe tema VAR. Cele două instituţii îşi pasează responsabilitatea pentru întârzierea implementării arbitrajului video la meciurile din Liga 1.
FIFA va media conflictul dintre FRF şi LPF
Oficialul LPF a anunţat că instituţia pe care o reprezintă va apela la ajutorul FIFA.
„Dispozițiile Legii Sportului sunt clare și cheltuielile de formare a arbitrilor sunt de partea FRF. Vom anunța o nouă persoană responsabilă VAR din partea arbitrilor. Lucrurile se vor debloca, probabil, în zilele viitoare.
Pentru că nu ne place plimbarea asta continuă, ne vom adresa la FIFA ca să medieze această tărăgănare a situației. În momentul în care ne vom întîlni cu președinții de club vom prezenta toată documentația și corespondența pe acest subiect cu VAR-ul.
Dacă nu se va debloca situația, toată lumea știe cine a fost de vină pentru acest lucru. E un război rece între noi și FRF, trebuie stabilit însă cine este SUA și cine Uniunea Sovietică”, a spus secretarul general al LPF pentru prosport.
Conflictul a pornit de la costurile de instruire ale arbitrilor. Sumele iniţiale, anunţate de FRF, ar fi crescut de peste cinci ori, iar forul condus de Răzvan Burleanu ar fi anunţat că nu dispune de aceste fonduri, potrivit lui Justin Ştefan.
- Conflict între FRF şi LPF
- FIFA, solicitată pentru mediere
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY