Louis Munteanu este, oficial, noul jucător al celor de la DC United. Atacantul de 23 de ani a plecat de la CFR Cluj şi va începe o nouă aventură în Statele Unite, în MLS.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În cursul zilei de luni, formaţia din Washington D.C. a anunţat transferul fostului atacant din Gruia. De asemenea, americanii au confirmat şi suma de transfer: 7 milioane de dolari va plăti DC United pentru Munteanu, atacantul român devenind şi cel mai scump transfer din istoria clubului care a fost antrenat în trecut şi de Wayne Rooney.

OFICIAL | Louis Munteanu este noul jucător al lui DC United

Louis Munteanu a semnat cu DC United un contract valabi trei ani şi jumătate, până la finalul sezonului 2028/29, având opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

„Zvonurile sunt adevărate”, au scris americanii de la DC United, pe social media, atunci când au prezentat transferul internaţionalului român.

“Mă bucur foarte mult. Mâine (n.r. 6 ianuarie) mă duc la vizita medicală, apoi o să semnez contractul. Mă bucur că s-a concretizat. O să fie bine și o să plec în America. Au fost multe discuții, unele false, undele adevărate. Am făcut alegerea bună și mă bucur. Am valoare, am demonstrat asta. Campionatul e unul pe stilul meu.

Am vorbit cu cei care au mai fost prin MLS. Merg încrezător. O să fie un meci greu, sper să facem un meci bun (n.r, cu Inter Miami).

Mi-a promis (n.r. Ioan Varga) că o să mă lase să merg în America. Le mulțumesc tuturor”, a declarat Louis Munteanu, la plecarea din România.

Şi CFR Cluj, fosta echipă a lui Munteanu, a postat un mesaj pe social media după ce transferul atacantului de 23 de ani la DC United a fost oficializat:

„Mulțumim, Louis! Clujul va fi mereu casa ta. […] Îți mulțumim, Louis, pentru munca depusă la CFR Cluj și îți dorim mult succes în carieră”, au scris cei de la CFR Cluj, pe contul de Facebook.