Mijlocaşul danez, Christian Eriksen, cel care a evoluat în partida amicală cu Ucraina, s-a prăbuşit pe teren în repriza secundă şi a fost transportat de urgenţă la spital.
Problemele cardiace ale fotbalistului danez continuă, ast adupă ce în 2021, pe durata campionatului european, acesta a fost aproape de moarte, fiind resuscitat chiar pe teren în timpul confruntării cu Finlanda.
Mesajul lui Christian Eriksen după ce a trecut din nou prin momente de cumpănă
Eriksen a transmis primul mesaj după cumpăna prin care a trecut şi a confirmat că acum este acasă, în afara oricărui pericol.
„Vreau să transmit că sunt bine și că sunt acasă alături de familia mea. După cum vă puteți imaginea, faptul că defibrilatorul mi-a dat un șoc electric a avut un mare impact asupra mea și familiei mele, dar vreau să vă asigur că a fost o situație diferită față de cea din 2021.
Sunt bine și deja mă recuperez. Pe lângă că le sunt recunoscător tuturor jucătorilor și celor din staff-ul medical, le sunt incredibil de recunoscător și medicilor care au avut grijă de mine și de inima mea în ultimii ani.
Mulțumită expertizei lor, defibrilatorul meu a făcut exact ce trebuia să facă, să mă protejeze atunci când este nevoie. În acest moment, mă concentrez la recuperare, la petrecut timpul cu familia mea, la mers în vacanță și la jucat fotbal alături de copiii mei”, a scris Christian Eriksen pe reţelele sociale.
Se retrage Christian Eriksen din fotbal după noile probleme cardiace?
Christian Eriksen a jucat în ultimul sezon pentru Wolfsburg, echipă cu care a retrogradat însă în liga secundă după barajul cu Paderborn. Acum, acesta ar urma să fie nevoit să-şi caute o echipă nouă, asta pentru că nemţii au început o reconstrucţie a lotului.
Totuşi, se fac apeluri dese din partea suporterilor către fotbalist şi familia sa în privinţa viitorului. Acesta este rugat chiar să nu mai rişte şi să agaţe ghetele-n cui, pentru a evita astfel pericolele la care se expune la fiecare antrenament sau la fiecare meci.
- VIDEO | Neymar, spectacol la primul meci după Cupa Mondială! A marcat două goluri, după care i-a dat tricoul starului din Europa
- Record negativ egalat de Universitatea Craiova! Când au încasat oltenii ultima oară 5 goluri într-un meci
- „A contat meciul de miercuri în ce s-a întâmplat?” Răspunsul lui Mario Felguieras, după ce Dinamo a umilit campioana
- Alexandru Musi, savuros după ce Dinamo a „zdrobit-o” pe Universitatea Craiova: „Asta rămâne între mine și el”
- Nuno Campos, discurs echilibrat după Dinamo – Craiova 5-1: „Nu am făcut totul perfect”
































