După oferta de 150.000.000 de euro, Real Madrid a făcut „cel mai important anunţ din istoria fotbalului”

Mihai Alecu Publicat: 10 iunie 2026, 13:06

Comentarii
După oferta de 150.000.000 de euro, Real Madrid a făcut „cel mai important anunţ din istoria fotbalului

Real Madrid a semnat un contract istoric. Foto: Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Clubul Real Madrid şi Adidas şi-au prelungit parteneriatul pentru încă opt ani, până în 2034, un parteneriat neîntrerupt din sezonul 1998-1999 şi descris de Florentino Perez, recent reales preşedinte al clubului, drept „cel mai important din istoria fotbalului”, informează EFE.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Acest acord pe care îl semnăm astăzi (miercuri) este cel mai important din istoria fotbalului”, a transmis clubul într-un comunicat de presă referitor la „alianţa strategică” dintre cele două entităţi. Conform comunicatului, această alianţă i-a permis lui Real Madrid să „experimenteze, de-a lungul acestor trei decenii, una dintre cele mai extraordinare perioade” din istoria sa.

Real Madrid, parteneriat important cu o firmă celebră

„Mai mult, ne-a ajutat să continuăm să cultivăm acest sentiment universal cunoscut sub numele de madridismo”, se mai arată în comunicat.

La rândul său, Bjorn Gulden, preşedinte al mărcii sportive, a declarat: „Acesta este unul dintre cele mai lungi şi mai reuşite parteneriate din întregul sport. Real Madrid este un club foarte special, cu o istorie excepţională. Sunt foarte mândru că cele trei dungi continuă să facă parte din această poveste de succes extraordinară”.

„Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm să dezvoltăm cele mai bune produse pentru a ajuta echipa să performeze la cel mai înalt nivel. Pentru comunitatea sa imensă de fani din întreaga lume, vom continua să creăm produse interesante pentru stilul de viaţă, care să le permită să îşi arate pasiunea şi sprijinul pentru club, atât pe stadioane, cât şi pe străzi”, a adăugat el, notează agerpres.

Reclamă
Reclamă

Parteneriat istoric pentru Real Madrid

Uniţi iniţial în 1980 şi reuniţi după o scurtă pauză din 1998-1999, brandul sportiv „va continua să fie furnizorul oficial de echipamente al clubului, dezvoltând atât echipamente de meci pentru toate echipele Real Madrid, cât şi colecţii lifestyle pentru jucători şi fani”.

Acordul include, de asemenea, academia de tineret, echipa feminină Real Madrid şi echipa de baschet a clubului. Acesta continuă un parteneriat care, în cazul fotbalului masculin, a dus la opt titluri în Liga Campionilor.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:19

S-a încheiat pentru Neymar! A venit confirmarea oficială din Brazilia

16:57

„M-am săturat de voi”. Jose Mourinho nu s-a abţinut la conferinţă. Ce l-a nemulţumit pe antrenorul lui Real Madrid

16:28

Decizia luată de Corvinul, după ce Florin Maxim a fost dorit de Gigi Becali la FCSB: „A acceptat pe loc”

16:23

Fostul jucător al lui CFR Cluj nu vede posibilă o colaborare între Gigi Becali şi Dan Petrescu: „Nu acceptă aşa ceva”

16:17

U Cluj – Oţelul LIVE SCORE (18:00). Clujenii lui Cristiano Bergodi, fără victorie de trei etape. Echipele de start

15:50

Leo Messi şi colegii de la Inter Miami, criticaţi dur: „Mi s-a luat. Scandal, ceartă, e suficient!”

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Dinamo îi prelungeşte contractul unuia din cei mai importanţi jucători! Anunţul lui Nicolescu: „Cu siguranţă” 3 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 4 Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lui Juventus! Spalletti a luat decizia 5 Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar” 6 Barcelona vrea încă un campion mondial, dar se luptă cu Manchester United și Liverpool pentru transfer
Citește și