Zi mare pentru viitorul clubului Real Madrid! Pentru prima dată în ultimele două decenii, membrii clubului pot să aleagă între doi candidați la președinția lui Real: Florentino Perez și Enrique Riquelme.
Ambii candidați au venit cu promisiuni care mai de care și cu acuzații la adresa celeilalte tabere.
Florentine Perez, aproape sigur de victorie
Votul a început duminică dimineață în Valdebebas, iar spaniolii de la Marca au ieșit „pe teren” să afle opiniile oamenilor, care este trendul și să încerce să afle cine va câștiga alegerile. Iar rezultatul arată un deznodământ cât se poate de clar: Florentino Perez va rămâne președintele lui Real Madrid!
Aflat la conducerea Realului din 2002, cu o pauză de trei când a fost Calderon președinte, Perez are de două ori mai multe voturi decât Riquelme. Și AS susține că Perez are 61% în acest moment, iar Enrique doar 39%.
Pe site-ul oficial al lui Real Madrid este oferită prezența la secția de vot: 16,82% la ora 13.00, adică 12.651 de membrii votaseră. Secția de vot rămâne deschisă până la ora locală 20.00 (22.00 în România).
Update 3:00 PM (17:00 în România):
Florentino Pérez: 64.55%
Enrique Riquelme: 35.45%
Update 2:00 PM (16:00 în România):
Florentino Pérez: 64.52%
Enrique Riquelme: 35.48%
…..
Update 10:00 AM (12:00 în România)
Florentino Pérez: 66.49%
* Enrique Riquelme: 33.51%
✉ Y Enrique Riquelme también ha votado ya a las elecciones de presidente del Real Madrid@AS_SergioLopez pic.twitter.com/qsZtijl10R
— Diario AS (@diarioas) June 7, 2026
✉ Florentino Pérez ya ha votado a las elecciones de presidente del Real Madrid
📹 @AS_SergioLopez pic.twitter.com/CV8NpgzREw
— Diario AS (@diarioas) June 7, 2026
- “Erling Haaland iubeşte Real Madrid. O să ajungă acolo!”. Anunţul momentului în fotbalul mondial
- Florentino Perez, atac fără menanjamente la Riquelme: „Oameni fără scrupule care fac de rușine clubul Real Madrid”
- Hansi Flick, lovitură de geniu! Barca rezolvă o problemă uriașă după Mondial cu doar 10 milioane de euro
- „Este Jurgen Klopp!” Enrique Riquelme a primit răspunsul, după ce îl anunțase pe german în locul lui Mourinho
- El este alesul pe care Florentino Perez vrea să dea 150 de milioane de euro! Jose Mourinho l-a urmărit personal

































