„Are licență de 20 de ani!” Ionuț Lupescu l-a luat la țintă pe Gigi Becali, după ce FCSB a intrat în vizorul directorului Școlii de Antrenori
De Viviana Moraru
Publicat: 13.01.2023, 16:27
Ionuț Lupescu l-a luat la țintă pe Gigi Becali, după ce FCSB a intrat din nou în vizorul directorului Școlii de Antrenori. Fostul internațional susține că adevăratul tehnician al trupei roș-albastre este de fapt patronul echipei.
Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori, nu este de acord cu situația de la FCSB. Trupa roș-albastră este pregătită de fapt de Mihai Pintilii, iar Leo Strizu, cel care posedă licență PRO, este tehnician doar în acte.
Ionuț Lupescu l-a luat la țintă pe Gigi Becali, după ce FCSB a intrat din nou în vizorul Școlii de Antrenori
Ionuț Lupescu nu este uimit de situația pe care o traversează FCSB, în privința scandalului care se naște în jurul antrenorilor. Fostul internațional este de părere că Gigi Becali este cel care dictează totul în clubul roș-albastru.
Mai mult decât atât, Lupescu susține că FRF nu o poate sancționa pe FCSB pentru că nu aduce un antrenor cu licență care să se ocupe de echipă, deoarece oficialii federației au oferit chiar ei un exemplu negativ. Adrian Mutu și Mirel Rădoi au fost instalați pe băncile tehnice ale echipelor naționale, fără a avea licență PRO.
„Gigi are licență de 20 de ani, nu-i mai trebuie niciun antrenor. Ce să faci? Ei știu mai bine ce e la FCSB, dar e păcat. Regulile sunt foarte simple de la UEFA. Problema este că fiecare Federație are interesele sale. De aici pornesc problemele.
Dacă aplici regulamentul UEFA e foarte simplu pentru toată lumea, dar, din păcate, probabil că la FRF se fac foarte multe avantaje unor oameni, încât lucrurile au degenerat. Federația nu are cum să sancționeze un club, din moment ce ea a fost prima care a angajat antrenori fără licența PRO, Mutu și Rădoi”, a declarat Ionuț Lupescu, pentru digisport.ro.
Gigi Becali a anunțat care e antrenorul cu care FCSB va lua titlul în acest sezon
Gigi Becali a anunțat care e antrenorul cu care FCSB va lua titlul în acest sezon. Chiar dacă nu are licența PRO, Mihai Pintilii l-a convins pe patronul roș-albaștrilor că e capabil să se lupte cu CFR Cluj și Farul Constanța pentru supremația din Liga 1.
Pintilii are 6 victorii în cele 7 etape în care a condus FCSB, echipă pe care a adus-o la 7 puncte de locul 1, ocupat de Farul lui Gică Hagi. Becali e pregătit să ”fenteze” regulamentele impuse de Școala Federală de Antrenori.
”Cum să nu fiu mulțumit? Aici vorbim pe fapte, mă! Mă obligi pe mine să pun un antrenor ca să stai pe locul 14? Nu vreau, pentru că eu dau bani. Eu vreau să stau pe locul 1. Pe mine, ăsta (n.r. – Mihai Pintilii) vreau să mă ducă pe locul 1.
E adevărat că trebuie să ia omul licență. Bine, mă, când a fost vorba de Mirel Rădoi și Edi Iordănescu dați dispense voi, pentru voi, care luați banii de la noi, salarii de la noi. `Vezi că te sancționăm, vezi că sunt Burchel, trebuie să faci ca Burchel`. Du-te, mă, Burchel, vezi-ți de treaba ta. De unde ai apărut tu acum?”, a declarat Gigi Becali, conform sport.ro.
- Ionuț Lupescu l-a luat la țintă pe Gigi Becali
- Ce a declarat fostul internațional
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY