Cristiano Bergodi (61 de ani) şi-a felicitat jucătorii pentru victoria obţinută de U Cluj în Giuleşti. U Cluj a revenit de la 0-1, a câştigat şi s-a distanţat la 3 puncte de locul 2, ocupat de Craiova. Rapid e pe 3, la 5 puncte de U Cluj.
Cristiano Bergodi a subliniat că Dan Nistor (37 de ani) e un jucător important pentru U Cluj. Bergodi a explicat că schimbarea, care l-a făcut pe Nistor să fie foarte nervos, a fost doar din raţiuni tactice.
Cristiano Bergodi, după ce l-a schimbat pe Dan Nistor înainte de pauză: „E un jucător important. N-am nicio problemă cu el”
„O victorie extraordinară. Frumos. Să întorci rezultatul aici, în Giuleşti, cu o echipă bună, foarte bună.
Mă bucur şi vreau să îi felicit pe jucătorii mei pentru că au făcut un meci extraordinar, mai ales în a doua repriză.
Am întors rezultatul când am băgat al doilea vârf. I-am ţinut acolo. Era singur Lukic.
Am scos un jucător important ca Dan Nistor. Pe benzi s-a făcut diferenţa în a doua repriză. Asta arată şi caracterul jucătorilor, că au întors.
(n.r: Dan Nistor a fost supărat) Da, da, are personalitate, are un caracter bun. E un pic, aşa, supărat. Şi dacă îl schimbi în minutul 70. Eu trebuie să am în vedere echipa în general, nu doar un jucător. E un jucător important. Eu n-am avut niciodată nicio problemă cu el. Şi la Craiova. N-am niciun fel de problemă cu el. A fost o schimbare şi pentru regula asta de under, că jucătorul under s-a accidentat”, a declarat Cristiano Bergodi, pentru digisport.ro, după Rapid – U Cluj 1-2.
- U Cluj, răspuns oficial pentru Gigi Becali, după oferta făcută pentru Jovo Lukic: „Acesta e obiectivul nostru”
- Pleacă de la Rapid şi va fi adversarul giuleştenilor în Liga 1!
- Rapidul lui Daniel Pancu, criticat de Costel Gâlcă: „Nu sunt de top 3”
- CFR Cluj a primit oferta oficială pentru Lorenzo Biliboc: lovitură uriașă încercată din Liga 1
- Gigi Becali a făcut oferta: cât plătește pentru transferul lui Jovo Lukic: „Să facă ce vor”































