Rapid a trecut pe primul loc în Liga 1, după succesul uriaş, 3-2 cu Dinamo, de pe Giuleşti, din prima etapă a play-off-ului Ligii 1.
A fost scandal uriaş după golul marcat de Claudiu Petrila, care a dus scorul la 2-2. „Era păcat să fie anulat”, a spus mijlocaşul giuleştenilor. Asta chiar dacă Istvan Kovacs a fost criticat dur că nu a dictat fault pentru Dinamo, după faultul făcut de Borza asupra lui Musi, înainte de reuşita lui Petrila.
Claudiu Petrila, declaraţii tari după scandalul uriaş de la Rapid – Dinamo 3-2
„E frumos. E o victorie mare, dar mâine suntem din nou la treabă. Sincer, nu ştiu să vă zic, nu vorbesc despre arbitraj, sunt oameni în clubul nostru care pot vorbi. Eu vreau doar să mă bucur de golul meu.
Era păcat să se anuleze un gol aşa frumos. Aşa fac la antrenamente şi acum mi-a ieşit şi la meci. Se spune că nu jucăm frumos, dar ne vedem de treaba noastră şi suntem pe primul loc.
Faptul că am revenit de două ori arată că mental suntem foarte binne. Am învăţat multe din trecut”, a spus Petrila, citat de digisport.ro.
După primele meciuri disputate în prima etapă de play-off, Rapid a urcat pe primul loc, cu 31 de puncte, unul mai mult decât Universitatea Craiova, care a fost învinsă pe teren propriu de FC Argeş. De cealaltă parte, Dinamo rămâne pe 6, cu 26 de puncte.
Rapid – Dinamo 3-2
Rapid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-2, pe Dinamo, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1. Echipa lui Gâlcă a trecut pe primul loc.
Meciul din Giuleşti a început perfect pentru oaspeţi. Alexandru Musi a fost faultat în careu de Borza, Istvan Kovacs a dictat penalti în favoarea dinamoviştilor, iar Armstrong a transformat, deschizând scorul, în minutul 9.
Rapidiştii au solicitat penalty, la Paşcanu, în minutul 13, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Gazdele au egalat în minutul 38, prin Grameni, care a şutat din afara careului, însă oaspeţii au revenit în avantaj, imediat după pauză, când Cătălin Cîrjan a înscris cel de-al cincilea său gol stagional.
Replica giuleştenilor a venit în minutul 62, când Epassy a prins mingea la lovitura de cap a lui Alex Dobre. Golul egalizator al gazdelor a fost marcat de Petrila, în minutul 67, cu un şut extraordinar din afara careului, dar dinamoviştii au acuzat un fault în atac al lui Borza la Musi.
Rapid a trecut la conducere în minutul 85, când Moruţan a încercat o foarfecă în careu, fără destulă forţă, dar mingea a ajuns la Vulturar şi acesta l-a învins pe Epassy. Meciul s-a încheiat cu eliminarea lui Duţu, în prelungiri şi Rapid s-a impus cu 3-2 în faţa lui Dinamo.
- Programul etapei a şasea din Liga 1. Trei meciuri „de foc”, programate
- Încă două transferuri la Dinamo. Andrei Nicolescu a făcut anunţul: „Trebuie să fim pregătiţi”
- Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică
- Neluţu Varga s-a dezlănţuit la adresa fostului antrenor de la CFR Cluj: „Un papagal”. Are susţinerea jucătorilor
- „Ce a adus Pancu la Rapid?” Olimpiu Moruţan a dat cărţile pe faţă, înaintea derby-ului cu Dinamo
































