Daniel Pancu (48 de ani) a încercat să explice evoluţiile oscilante ale lui Daniel Bîrligea (25 de ani). Atacantul a fost şi amendat de Gigi Becali (67 de ani), după ce a fost eliminat în meciul Hermannstadt – FCSB 3-3 pentru proteste repetate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pancu l-a lăudat pe Bîrligea, numindu-l „un atacant minunat”. În acest sezon Bîrligea a dat 3 goluri şi a reuşit un assist în 13 meciuri în care a evoluat în campionat.

Daniel Pancu, despre Bîrligea: „Un atacant minunat”

„Bîrligea este discontinuu din cauza accidentărilor. E un atacant minunat. E un jucător foarte util pentru echipă şi te duce la succes”, a declarat Daniel Pancu în exclusivitate pentru AntenaSport.

Daniel Bîrligea este cotat la 4.5 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Becali i-a plătit 2 milioane de euro lui Neluţu Varga în toamna lui 2024 pentru a-l aduce de la CFR Cluj. La această sumă s-au adăugat şi bonusuri. Totodată, era stipulată o clauză de 100.000 de euro pentru fiecare meci în care Bîrligea juca împotriva CFR-ului. Această clauză nu mai este valabilă în prezent. De altfel, atât timp cât clauza a fost validă, Gigi Becali a şi decis ca Bîrligea să nu fie folosit în meciurile cu CFR Cluj.

Daniel Bîrligea are o clauză de reziliere de 15 milioane de euro. Aceasta este şi suma pe care Becali o vrea în schimbul atacantului. Bîrligea mai are contract cu FCSB până în vara lui 2029.