După ce a cerut insolvența, Petrolul a primit o veste excelentă. Negocieri pentru 3 transferuri importante

Mihai Alecu Publicat: 5 iunie 2026, 9:44

Comentarii
După ce a cerut insolvența, Petrolul a primit o veste excelentă. Negocieri pentru 3 transferuri importante

Petrolul, veste excelentă. 3 jucători ar putea pleca. Foto: Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Problemele financiare de la Petrolul ar putea să se amelioreze, asta dacă negocierile pe care formația ploieșteană le poartă în aceste zile se vor finaliza cu succes.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Formația de pe Ilie Oană a cerut intrarea în insolvență din cauza datoriilor pe care le are, iar în acest moment orice jucător este de vânzare și poate pleca pentru suma corectă.

Petrolul Ploiești, negocieri pentru vânzarea lui Denis Radu în Turcia

„Găzarii” ar putea să scape de datoriile urgente, asta pentru că există interes din partea mai multor formații din Turcia pentru transferul lui Denis Radu, jucătorul de bandă dreaptă crescut de Poli Timișoara, care a fost împrumutat în Super Lig în ultimele luni, la Eyupspor.

Acesta a avut evoluții apreciate și, pe lângă gruparea la care a evoluat, a atras atenția și altor formații din prima ligă a Turciei, iar în aceste zile se poartă discuții concrete pentru transferul său, anunță cei de la Fanatik.

  • 17 meciuri și 2 pase decisive a strâns Denis Radu în tricoul celor de la Eyupspor.

Mehmet Topal a recomandat doi jucători de la Petrolul în Turcia

Denis Radu ar putea să nu fie singurul fotbalist de la Petrolul care să joace în Turcia în stagiunea următoare. Mehmet Topal, cel care a antrenat gruparea ploieșteană în finalul sezonului trecut și a reușit salvarea de la retrogradare, a recomandat doi jucători ai formației ploieștene pentru transfer.

Reclamă
Reclamă

Astfel, în acest moment există interes pentru Marco Duca și Danel Dongmo, iar ambii ar putea să ajungă în Turcia în perioada următoare. Prin aceste mutări cei de la Petrolul ar putea să primească încă o gură de oxigen importantă la nivel financiar, în contextul în care s-a vorbit că datoriile din acest moment ar fi de peste 9 milioane de euro.

De altfel, șefii clubului ploieștean sunt pregătiți să negocieze plecarea oricărui fotbalist aflat acum în lot dacă apare vreo ofertă, tocmai pentru a mai încerca să rezolve din plata datoriile acumulate în ultimii ani.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa Mondială 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:43

Radu Drăgușin, entuziasmat după ce a semnat cu Fiorentina: „A fost o alegere foarte ușoară”. Cine l-a convins

14:41

Bogdan Andone nu se teme înainte de FCSB – FC Argeş: „Ştiu ambiţiile lui Gigi Becali”

14:30

Dan Şucu transferă de la Genoa la Rapid. Întăriri pentru Daniel Pancu, înainte de startul sezonului

14:26

N-a durat mult! Ce a reușit Mourinho în doar câteva zile după revenirea la Real Madrid

14:13

Neluţu Varga, prima reacţie după ce nu a plătit la timp datoriile şi CFR Cluj riscă excluderea din cupele europene

14:02

Inter, record impresionant la Cupa Mondială! Serie incredibilă cu prezență în ultimul act

1 Veste bună pentru suporterii lui Dinamo: ce decizie a luat George Pușcaș 2 Gigi Becali îi face concurență lui Mihai Rotaru! A plătit 2,4 milioane de euro pentru doi jucători 3 Omul care a doborât Franța abia mai putea să meargă la final: „Sunt complet terminat! Nici în cele mai frumoase visuri…” 4 VIDEOAnglia – Argentina 1-2! Leo Messi, la a 2-a finală consecutivă de Campionat Mondial! Sud-americanii, remontada superbă 5 Flavius Stoican revine pe bancă, după despărțirea de Farul: „Sunt apreciat de acești oameni” 6 Fotbalistul de la FCSB e gata de plecare: „Nu vreau să fac scandal!”
Citește și