Meciul din MLS dintre CF Montreal și Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, a fost marcat de o scenă îngrijorătoare. German Berterame, unul dintre atacanții trupei din Florida, s-a ciocnit cu un adversar și a rămas inconștient pe gazon, medicii fiind nevoiți să intervină urgent pe teren.
Faza respectivă s-a petrecut în minutul 70, când scorul era 0-0, iar campioana din MLS căuta golul prin care să deblocheze tabela. Berterame s-a angajat într-un duel aerian cu Efrain Morales, unul dintre fundașii centali ai lui CF Montreal, care a avut o intervenție întârziată și l-a lovit din spate pe adversarul său.
Berterame, lăsat inconștient de adversarul său. Starea actuală a jucătorului
Arbitrul întâlnirii a acordat imediat lovitura de la 11 metri, însă panica s-a instaurat pe teren, pentru că atacantul lui Inter Miami rămăsese inconștient pe gazon. Jucătorii i-au cerut imediat echipei medicale să intre pe teren, după care și-a făcut apariția și ambulanța, care l-a transportat pe Berterame la spital.
The incident involving German Bertrame, hopefully there are no serious injuries#Montreal #InterMiami #MLS pic.twitter.com/eK0r5DiGXm
— avprhmt (@avprhmt) July 26, 2026
Din fericire, situația atacantului mexican nu este una gravă, antrenorul lui Inter Miami, Guillermo Hoyos, confirmând că jucătorul său e în prezent conștient: „E bine. Lovitura a fost foarte puternică, dar se recuperează„.
Penalty-ul pe care Berterame l-a scos cu prețul unei accidentări a fost convertit de Luis Suarez, care i-a dedicat golul colegului său din atac. Inter s-a impus astfel cu 1-0 în meciul care a marcat și debutul lui Casemiro la noua sa echipă.
Berterame ❤️ pic.twitter.com/nKBaYRIFrr
— Inter Miami CF (@InterMiamiCF) July 26, 2026
Fără Messi, în continuare în vacanță după Cupa Mondială, trupa din Florida și-a consolidat locul 2 din Conferința de Est, fiind la egalitate cu Nashville, care are un golaveraj superior.
- Ce a făcut Levski Sofia în seara în care Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo cu 5-1
- VIDEO | Neymar, spectacol la primul meci după Cupa Mondială! A marcat două goluri, după care i-a dat tricoul starului din Europa
- Rareș Ilie pleacă iar de la Nice! Unde ajunge jucătorul dorit la Rapid de Daniel Pancu
- Dennis Man, răspuns după zvonurile privind plecarea de la PSV: „Mi-a fost puțin greu”
- Viitorul star al Barcelonei are 16 ani și o poveste de film: „Jucam desculț pe stradă!”































