FC Argeș – Universitatea Craiova, meciul care încheie runda şase din play-off-ul Superligii, prima a returului, se joacă astăzi, de la ora 20:30. Partida este în format LIVE TEXT pe as.ro, dar şi în aplicaţia Antena Sport.
Craiova vine după o calificare dramatică în Cupă, cu Dinamo, după ce s-a impus la penalty-uri. Cu moralul ridicat, oltenii sper să profite şi să desprindă în vârful clasamentului, după ce Universitatea Cluj a făcut un pas greşit în campionat.
Filipe Coelho a dezvăluit ce îl sperie cel mai tare înainte de FC Argeș- Universitatea Craiova!
“A fost o perioadă foarte scrută în care am încercat să recuperăm jucătorii și să pregătim meciul cât de bine putem. Este un meci important pentru noi, împotriva unei echipe care se apără bine și care a câștigat la ultima întâlnire directă. Mergem acolo cu ambiție. Vom încerca să ne concentrăm mai mult, pentru că va fi complicat. Argeșul este o echipă care are, mai mereu, același stil de joc.
Se apără bine, cu un nivel ridicat de agresivitate. Au jucători care la cornere pot dezechilibra jocul. Sunt foarte pricepuți la fazele fixe, lovituri libere, aruncări de la margine. Va fi și un stadion dificil. Dacă verificăm ultimul lor meci acolo, au pierdut în 90+3. Până și în Cupă, în 90 de minute, scorul a fost egal”, a spus Filipe Coelho, înainte de FC Argeș – Universitatea Craiova, potrivit 3minute.net.
FC Argeș – Universitatea Craiova, echipe probabile:
FC Argeș: Căbuz – Oancea, M. Tudose, Sadriu, Briceag – Borța, Sierra, Rață, I. Rădescu – Battaieb, R. Matos
Rezerve: Crăciun, Tofan, Seto, Pîrvu, R. Moldoveanu, Brobbey, Blagaic, Adriano Manole
Antrenor: Bogdan Andone
Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Ad. Rus, Screciu – Mora, Cicâldău, Anzor, Bancu – D. Matei, Al-Hamlawi, Baiaram
Rezerve: Glodean, Goga, Mogoș, Fl. Ștefan, Badelj, Stevanovic, Teles, Crețu, Băsceanu, Nsimba, Barbu
Antrenor: Filipe Coelho
Stadion: Orășenesc, Mioveni
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare) / A1: Radu Adrian Ghinguleac (București) / A2: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari – Ilfov) / Arbitru AVAR: Valentin Porumbel (Oltenița – Călărași) / R1: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) / Observator arbitri: Vasile Bratu (Slobozia – Ialomița)
- Clauza care îl ţine pe Gâlcă pe banca Rapidului. De ce nu poate Şucu să-l demită
- Cristi Borcea crede că Zeljko Kopic este “cel mai bun antrenor din România”: “Dinamo nu va mai pierde niciun meci”
- Dinamo, din nou în pericol din cauza suporterilor. Ce sancțiune poate primi clubul după derapajele rasiste
- A ales Valencia! Ce transfer de top a ratat FCSB. Mihai Stoica: “Am avut discuţii”
- Anunţul lui Mihai Stoica despre venirea lui Pirlo pe banca FCSB

































