FCSB a decis în privința lui Florinel Coman. Mihai Stoica: „Peste două milioane de euro”

Radu Constantin Publicat: 29 iulie 2026, 10:21

Comentarii
FCSB a decis în privința lui Florinel Coman. Mihai Stoica: „Peste două milioane de euro

Florinel Coman, la petrecerea de titlu a FCSB-ului / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Acum este clar, Florinel Coman nu vine la FCSB. Asta pentru că negocierile au fost oprite de clubul bucureștean, în contextul în care salariul fotbalistului nu poate fi onorat de Gigi Becali.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Viitorul lui Florinel Coman rămâne incert, după ce extrema nu mai intră în planurile clubului qatarez. În acest context, au apărut speculații privind o posibilă revenire la FCSB, însă Mihai Stoica a negat existența unor negocieri.

Sfatul lui Mihai Stoica pentru Florinel Coman este acela de a rămâne la echipă și astfel să-și încaseze toate drepturile financiare prevăzute în contract.

„Nu știu absolut nimic. Coman are peste două milioane de luat. Cum să-i spun «Hai, Florinel, lasă banii acolo!»? Eu i-aș spune să rămână și să își ia toți banii. Una e să ai patru milioane în cont, alta e să ai șase milioane în cont”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Florinel Coman a ajuns la Al Gharafa în vara anului 2024, după ce clubul din Qatar a achitat către FCSB suma de cinci milioane de euro, la care s-a adăugat încă un milion de euro sub formă de penalități pentru întârzierea plății transferului.

Reclamă
Reclamă

Internaționalul român a evoluat ulterior și în Serie A, la Cagliari Calcio, sub formă de împrumut, însă nu a reușit să se impună și s-a întors în Qatar la finalul sezonului.

În prezent, Florinel Coman este evaluat la trei milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:20

„Foarte inteligent”. A aflat de lovitura pregătită de Dan Șucu la Rapid și a dat verdictul: „Se descurcă foarte bine”

11:18

Ciprian Marica nu a avut milă de Radu Drăguşin, chiar dacă Fiorentina a învins: „Săracul!”

10:41

Avertisment pentru Octavian Popescu, înaintea plecării de la FCSB în Grecia: „Fără asta, ești limitat”

10:16

Dinamo nu l-a convins pe Adrian Mutu, chiar dacă e pe primul loc în Liga 1: „Îngrijorător. Nu-mi place!”

10:01

Noua perlă de la Real Madrid a bătut recordul lui Leo Messi şi a scris istorie pentru echipa sa

10:00

Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul

1 OUT de pe lista FCSB-ului! Gigi Becali a luat decizia şi acum e oficial 2 VideoAccident horror în prima zi pe noul circuit de la Madrid! Monopostul a luat foc imediat 3 Gigi Becali a anunțat cum va arăta atacul FCSB-ului după ultimele transferuri: „Am vorbit cu Petrescu” Cine iese din echipă 4 UPDATEAlexandru Musi, OUT din lotul lui Dinamo pentru meciul cu Csikszereda. Ce problemă are jucătorul și cât poate absenta 5 Dumitru Dragomir a numit principala favorită la titlu în Liga 1! Marea greșeală făcută de Gigi Becali: „Crezi că e tâmpit?” 6 Costel Gâlcă a dat-o în judecată pe Rapid! Suma pe care o are de recuperat din Giuleşti
Citește și