Jandarmeria Bucureşti a anunţat că a aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.700 de lei, după meciul FCSB – Petrolul Ploieşti, scor 3-1, de vineri seara, din etapa a şasea din play-out-ul Ligii 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:

FCSB, amendată după victoria cu Petrolul

– două acte de sesizare, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase)

– un act de sesizare, în conformitate cu prevederile Legii 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumul ilicit de droguri

Jandarmeria subliniază că, dintre acestea, o sancţiune contravenţională, în valoare de 30.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.