FCSB l-a pierdut în această iarnă pe Adrian Șut, mijlocașul român fiind transferat de către Al-Ain. Malcom Edjouma și-a reziliat și el contractul cu campioana României, iar acum Gigi Becali a vorbit și despre situația lui Ștefan Târnovanu.
Concret, patronul grupării antrenate de Elias Charalambous a transmis care este suma pentru care se poate despărți de portarul în vârstă de 25 de ani.
Ștefan Târnovanu, pe picior de plecare de la FCSB?
Sunt mai bine de cinci ani de când Ștefan Târnovanu îmbracă tricoul celor de la FCSB, iar portarul ar putea lua calea lui Adrian Șut. Pentru portar există interes din zona țărilor arabe.
Gigi Becali a comentat situația portarului său și a explicat pentru ce sumă ar fi dispus să se despartă de acesta. În același timp, patronul celor de la FCSB a explicat că în prezent nu are o ofertă pentru goalkeeper.
„Ștefan Târnovanu… Nu ştiu nimic de vreo ofertă. Tot ce e posibil. Cer mai mult de 5 milioane de euro. Să vedem”, a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.
- 197 de meciuri a jucat Ștefan Târnovanu la FCSB
- 4 trofee a cucerit acesta alături de gruparea roș-albastră
- 4,5 milioane de euro este cota de piață a portarului
- George Copos l-a descris în doar două cuvinte pe Daniel Pancu, după startul de sezon de la Rapid: „Atât zic”
- Neluţu Varga nu stă la discuţii: super-jucătorul care e out de la CFR Cluj. Suma uriaşă pe care o vor plăti ardelenii
- Dinamo – Voluntari LIVE TEXT (21:30). „Câinii” ţintesc a doua victorie a sezonului. Echipele probabile
- „Te poţi face de râs”. Dan Petrescu a numit cauza dezastrului de la CFR Cluj: „Şi mie mi se cerea”
- Dan Petrescu a făcut anunţul: ce a spus despre venirea la FCSB, după propunerea lui Gigi Becali: „Sunt bucuros”

































