În lotul deplasat de Dinamo în Turcia apare şi un nume surpriză. Cel al lui Leam Eissat, care este fratele mai mic al internaționalului român, Lisav Eissat.
Leam are 18 ani, evoluează pe postul de extremă la Maccabi Haifa U19 și va fi testat în următoarea perioadă de Kopic. Andrei Nicolescu anunţa încă din noiembrie că sunt şanse să fie adus la Dinamo: „Foarte interesant, e winger. Deocamdată e încă mic. Vedem”. Cubul a postat şi un mesaj oficial legat de situaţia fotbalistului.
”Dinamo, în Antalya.
În această dimineață, băieții noștri au decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Antalya, acolo unde vor efectua cantonamentul din această pauză de iarnă.
Echipa va ajunge la cazare în jurul orei prânzului și va începe pregătirea chiar de astăzi. Stagiul de pregătire se va desfășura până luni, 12.01, când echipa se va întoarce acasă și va începe pregătirea pentru primul meci oficial din acest an, disputat pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Cluj.
*Eissat Leam este un tânăr jucător de perspectivă, care evoluează pe postul de extremă, urmând să fie evaluat de staff-ul clubului nostru în acest stagiu de pregătire”, a postat Dinamo București.
- Daniel Bîrligea, la mare căutare! Ce oferte importante a avut înainte de transferul la Frosinone
- Transferul cu care CFR Cluj a dat lovitura! Marius Şumudică a garantat: „Ia-l cu ochii închişi!”
- Ce spune Ianis Doană despre Dinamo după ce a dat 4 goluri într-un meci la Poli Timişoara
- Mihai Stoica, laude pentru marea rivală: „Niciodată n-am crezut că Dinamo poate să fie mai puternică”
- Daniel Bîrligea a plâns la aeroport la despărţirea de FCSB: „Sunt lacrimi de emoţie, e greu…”


































