Gigi Becali a primit o veste proastă înainte de reluarea campionatului. Clubul FCSB a fost dat în judecată de unul dintre foștii jucători, care reclamă faptul că nu ar fi primit un bonus pentru calificarea în cupele europene.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este vorba despre Andrei Vlad, portar care a părăsit campioana României la începutul anului 2025, după ce contractul său cu gruparea roș-albastră a expirat.

Andrei Vlad a dat-o în judecată pe FCSB

Andrei Vlad încă nu și-a încheiat socotelile cu FCSB, asta deși se împlinește curând un an de când acesta a plecat de la campioana României. Potrivit iamsport.ro, acesta a intentat un proces la Tribunalul București.

Sursa citată menționează că fostul portar al grupării roș-albastre a reclamat clubul pentru faptul că nu a primit nici până acum bonusul pentru cupele europene, valoarea acestuia fiind de aproximativ 20.000 de euro.

  • 121 de meciuri a jucat Andrei Vlad pentru FCSB