Daniel Pancu a revenit vara aceasta la Rapid, după ce l-a înlocuit pe Costel Gâlcă. Sezonul trecut, echipa din Giuleşti a început foarte bine şi a devenit devreme o candidată la titlu, dar totul s-a încheiat în play-off. Mai mult, echipa a ratat şi calificarea în cupele europene, iar Gâlcă a plecat de la Rapid.
Tot sezonul trecut, Pancu a reuşit să revitalizeze CFR Cluj. Dintr-o echipă care nu mai spera să prindă un loc în play-off, echipa din Gruia a ajuns în cupele europene. Acum, rapidiştii speră ca Pancu să fie antrenorul care să îi conducă spre titlu.
Robert Sălceanu a explicat diferenţele dintre Daniel Pancu şi Costel Gâlcă la Rapid: „Mă bucur”
Robert Sălceanu speră ca sezonul acesta să primească mai multe şanse la Rapid, după ce Andrei Borza a plecat în Turcia, la Corum. Fundaşul stânga de 22 de ani a vorbit înaintea meciului cu CFR Cluj despre schimbările pozitive aduse de Pancu.
Fundaşul consideră că Rapid a crescut nivelul de intensitate şi vede cu ochi buni această schimbare, sperând să vadă echipa mai agresivă:
„Nu pot să spun că este dur, dar trebuie să facem ce ne cere. Față de sezonul trecut, acum avem un nivel mai ridicat de intensitate și mă bucur. Chiar aveam nevoie de acest stil de joc mai intens, să fim mult mai agresivi.
Trebuie să ne focusăm pentru a câștiga titlul. Asta este cel mai important. Chiar dacă obiectivul echipei este accederea într-o cupă europeană, trebuie să vrem mai mult de la noi. De asta tragem în fiecare zi la antrenament, să reușim să ajungem cât mai sus”, a declarat Robert Sălceanu, potrivit gsp.ro.
Rapid revine în Giuleşti, pentru meciul de duminică cu CFR Cluj. Aici, în prima etapă, echipa lui Daniel Pancu s-a impus cu 1-0 în faţa nou-promovatei Sepsi Sf. Gheorghe. Etapa trecută, rapidiştii au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu FC Botoşani.
Robert Sălceanu a ajuns la Rapid în ianuarie 2026 de la Petrolul Ploieşti, atunci când giuleştenii au plătit 400.000 de euro. El a mai jucat la Dunărea Călăraşi, Gloria Buzău, şi Farul Constanţa.
- 300.000 de euro este cota de piaţă a lui Robert Sălceanu, potrivit transfermarkt.com
- Marius Baciu i-a luat apărarea lui Mihai Stoica. Cum l-a numit pe oficialul de la FCSB, după tensiunile de la echipă
- Fostul portar al FCSB-ului îl apără pe Târnovanu după erorile din dubla cu Auda: „Am fost acolo”
- Marius Baciu și-a decis viitorul! Ce se întâmplă cu antrenorul FCSB-ului după umilința din Europa
- Raul Rusescu a văzut ce se întâmplă la FCSB și nu s-a abținut: „Nu-i înțeleg. Trebuie să-ți asumi”
- Mijlocaș din liga a treia a Italiei pentru Dinamo! Cu cine negociază „câinii” și ce dramă a trăit fotbalistul
































