Mihai Stoica a vorbit despre motivul pentru care a picat transferul lui Anderson Ceara la FCSB. Oficialul roș-albaștrilor a explicat cum s-a ajuns la această decizie.
Anderson Ceara era ca și transferat de FCSB, însă mutarea a picat în ultimul moment. Gigi Becali a fost cel care a recunoscut că jucătorul nu va mai ajunge în lotul lui Marius Baciu.
De ce a picat transferul lui Anderson Ceara la FCSB? Mesajul lui Mihai Stoica
Acum, Mihai Stoica a explicat că medicii de la FCSB au făcut un control mai amănunțit la vizita medicală a lui Anderson Ceara. După teste a fost descoperită o problemă, iar, după consultarea mai multor cadre medicale, cei de la FCSB au decis să nu îl mai transfere pe jucătorul celor de la Csikszereda.
“E închis definitiv, nu am vrut să spun despre ce e vorba, n-a trecut controlul medical, nu dezvoltăm subiectul că nu e fair faţa de băiat. Noi facem un control mai amănunţit faţă de alte echipe, Koljic de la noi din RMN a plecat la Rapid. La cardiolog pentru că este extrem de important, s-au întâmplat mari nenorociri şi nu vrem să avem parte de probleme de genul, avem specialişti pe partea asta şi examinează jucătorii şi control amănunţit amândoi genunchi la RMN, la glezne doar cum a fost la Koljic.
Pur şi simplu medicul nostru a avut o opinie, am luat a doua opinie de la cel mai important medic în ortopedie şi, bineînţeles, opinia medicului specialist. Toate cele trei păreri au coincis. Medicul nostru a luat legătura cu medicul de acolo, care ştia că a fost operat, dar nu ştia că probleme pentru noi sunt insurmontabile. Şi aici s-a încheiat povestea. Noi nu am vrut să zicem, spuneam doar că nu ne-am înţeles, nu divulgam problemele.
Nu există fotbalist care să nu aibă probleme la genunchi, dar erau şanse imense ca venind la noi, să îi pună Neubert halteră în spate şi să rămână acolo! Nu aveam informaţii despre problema asta. Eu îmi doresc să joace până la finalul carierei, dar nu, la noi nu a trecut testul”, a spus Mihai Stoica, la primasport.ro.
- Florin Prunea a dat verdictul despre transferul lui Răzvan Sava la Universitatea Craiova: „Îl vedeam la Rapid”
- Luptă în doi pentru transferul lui Denis Drăguș? Mihai Rotaru vrea să-i dea lovitura lui Gigi Becali
- A jucat doar 15 meciuri la Rapid, dar Victor Angelescu nu ia în calcul rezilierea: „Nu cred că e ceva normal”
- Daniel Pancu a exclus-o direct din lupta la titlu: „Nu știu dacă vor mai putea fi la nivelul acela”
- Raul Rusescu a aflat că Gigi Becali vrea să îl transfere pe Denis Drăguș și a reacționat: „O surpriză!”































