Emilia Neagu, consilier local în Municipiul Craiova, a venit cu acuzații îndreptate spre oamenii care se ocupă de hotelul aflat în incinta stadionului “Ion Oblemenco”, arena Universității Craiova. “O metodă de a mai spăla niște bani”, e caracterizarea făcută de Neagu, cu trimitere la Primăria Craiova.
Stadionul “Ion Oblemenco” are în incinta sa un hotel de 38 de camere care nu iese deloc în evidență, asta pentru că din 2017, de când există, nu a fost niciodată pus la dispoziția publicului. Din acest motiv, nu generează venituri, orașul nu beneficiază de vreun beneficiu, ba din contră, apar cheltuieli și prejudicii.
Acuzațiile lansate în spațiul public privind hotelul din Craiova
Emilia Neagu, consilier local și fosta candidată la primăria Craiovei, a postat recent un videoclip pe rețelele sociale în care arată imagini din hotelul-fantomă, care recent a fost trecut în administrația Consiliului Județean Dolj de la Primăria Craiova.
“După 3 luni și 3 solicitări, am reușit să vizitez hotelul din incinta Stadionului Ion Oblemenco. Timp de 9 ani, acest hotel cu 38 de camere a fost folosit în alte scopuri decât cel pentru care a fost construit generând doar pierderi pentru oraș.
În ședința din 26 martie, administrarea imobilului a fost transferată de la Primăria Craiova către Consiliul Județean Dolj, fără inventar sau o situație financiară oficială. Sper ca noul administrator să fie unul mai capabili“.
Ulterior, Neagu a oferit un răspuns pentru presă și a venit cu acuzațiile că hotelul ar fi fost folosit, deși documentele spun altceva, astfel încât să aibă loc o spălare de bani. Mai mult decât atât, consilierul local transmite că hotelul a fost predat “în condiții misterioase”
“Am dovezi de anul trecut că acest hotel a fost folosit. Există caiete de sarcini pentru curățenie. Anul trecut, la festivalul IntenCity, am aflat de existența acestui hotel. La festival au fost implicate firma Iridex și fostul RADPFL, care s-au ocupat de organizare și de tot ce mai era, dar au mai contractat o firmă de curățenie pentru Sala Polivalentă, hotel și aleile stadionului, o metodă de a mai spăla niște bani.
Acum aparține Consiliului Județean, chiar și eu am votat pentru trecerea sa. Ei nu vor face profit, scopul nu este profitul. Nu se știe cine va plăti utilitățile, nu există contorizare separată pentru hotel. Anul trecut, și restaurantul de la VIP a fost închiriat, dar chiriașul nu a mai apărut nici acolo.
La nivel de Consiliu Local s-a luat decizia de predare a acestui hotel în condiții misterioase, pentru că nu ni s-a prezentat o situație financiară sau a utilităților. Eu am pus aceste întrebări, dar mi-au închis microfonul“, a spus aceasta pentru gsp.ro.
Răspunsul de la CJ Dolj
Sursa citată anterior a luat și punctul de vedere al Consiliului Județean Dolj, care acum are în administrație hotelul de la “Ion Oblemenco”. Președintele CJ, Cosmin Vasile, a respins acuzațiile Emiliei Neagu.
“Noi nu avem treabă cu ce spune doamna Neagu. Hotelul luna trecută a fost dat în folosință pentru o perioadă Consiliului Județean, pentru ca Școala de Artă Dolj să își desfășoare cursurile cât timp sediul este în reabilitare. Aceasta este singura chestiune cu hotelul de la stadion.
Nu știu ce spune de IntenCity, nu am treabă cu chestiunea asta. Este un sediu intrat în reabilitare, acum încep lucrările, iar cei de la Școala de Arte trebuie să își desfășoare undeva cursurile. Este doar o perioadă.
A fost o hotărâre de Consiliu Local, care a fost și votată până la urmă. Nu am văzut comentariile doamnei, dar nu am ce să spun mai mult. Este o școală de artă cu performanțe, care își desfășoară cursurile acolo, doar atât se întâmplă“.
- Pancu nu glumește: următorul jucător de pe „lista neagră” de la CFR Cluj
- Sezon încheiat! Cât stă pe bară titularul Rapidului, operat recent: “Are acest mare avantaj”
- “Văd să rămână și din vară”. Fostul coleg al lui Rădoi crede într-o “împăcare” între antrenor și Gigi Becali
- DINAMO – U CLUJ LIVE TEXT (21:00) Kopic vrea a treia victorie cu U Cluj din acest sezon. Echipele probabile
- S-au dat “cărțile pe față”. Conducerea CFR-ului a spus ce întâmplă cu viitorul lui Daniel Pancu


































