Suspendat după eroarea controversată din meciul Petrolul Ploiești – FC Argeș, din etapa a 27-a a Ligii 1, Radu Petrescu va reveni din nou la centrul unui joc de campionat, la aproape trei luni distanță de la acel duel.
Concret, Comisia Centrală a Arbitrilor a decis să îi reducă suspendarea centralului în vârstă de 43 de ani și să îl delege la o partidă de play-out, din cadrul etapei a 8-a.
Radu Petrescu revine la centru! Va arbitra un meci de play-out
Radu Petrescu va reveni la centrul unei partide de Liga 1, la aproape trei luni distanță de la acel meci controversat dintre Petrolul Ploiești și FC Argeș, la capătul căruia piteștenii au făcut acuzații grave la adresa centralului.
Potrivit gsp.ro, arbitrul a primit o reducere a suspendării din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, ba mai mult, va fi delegat la un meci de play-out.
Concret, sursa citată precizează că Radu Petrescu va oficia la disputa dintre Metaloglobus București și Hermannstadt. Echipa lui Florin Bratu este deja retrogradată, în timp ce sibienii speră chiar și la evitarea barajului.
- Botoșani – Corvinul 0-0. Moldovenii lui Marius Croitoru rămân fără victorie în noul sezon
- Jucătorul ofertat de Universitatea Craiova s-a dus la patron şi a cerut transferul!
- Sepsi – FCSB LIVE TEXT (21:30). Roş-albaştrii caută al treilea succes al sezonului. Echipele de start
- „Jucăm pentru Matei”. Laszlo Dioszegi i-a pus gând rău FCSB-ului: „Vrem să spargem gheaţa”
- Zeljko Kopic, la FCSB? Gigi Becali, întrebat direct: „Mai greşesc!”. Întâlnire cu Edi Iordănescu: „Asta mi-a spus”


































