Ștefan Târnovanu, în șoc când a fost contactat de FCSB: “Nu mă așteptam! A fost ceva din senin”. Cum s-a întâmplat totul
De Cosmin Cioboată
Publicat: 27.06.2022, 20:43
Ștefan Târnovanu a crezut că trăiește un vis când a fost contactat de FCSB, în 2020. “Perla” din poarta echipei lui Gigi Becali a dezvăluit că a rămas fără reacție când a aflat de interesul “roș-albaștrilor”.
La vremea respectivă, Târnovanu se afla la Poli Iași. Într-o zi de antrenament, portarul de 22 de ani s-a trezit cu un mesaj din partea conducerii moldovenilor, care avea să-i schimbe radical cariera într-un sens pozitiv.
Ștefan Târnovanu, fără reacție când a fost contactat de FCSB: “A fost ceva din senin”
Ștefan Târnovanu a povestit că a fost extrem de emoționat și că, inițial, nu îi venea să creadă. După ce și-a revenit din șoc, tânărul goalkeeper i-a sunat pe apropiații săi și le-a dat vestea cea mare.
Ajuns titular în poarta FCSB-ului, Târnovanu și-a exprimat atașamentul uriaș față de echipa bucureșteană pe care spune că o susține de mic:
“Eram la Iaşi, aveam un antrenament normal de pregătire şi primesc un mesaj de la cineva din conducere să vin la birou. Nu ştiam despre ce era vorba. Când am ajuns, era domnul preşedinte acolo, mi-a arătat contractul oferit de FCSB, am citit şi am fost surprins, nu mă aşteptam atât de repede să se întâmple asta.
Am sunat-o pe mama, pe tata, mi-am sunat prietena. M-au felicitat, m-am simţit foarte foarte bine. Au rămas fără cuvinte pentru că şi eu am rămas fără cuvinte. Eu ţineam cu Steaua de mic. Şi când am auzit că Steaua (n.r. – FCSB) e interesată de mine şi chiar trebuie să semnez, m-am bucurat foarte mult. A fost ceva din senin, m-am trezit, m-am dus la antrenament şi la prânz deja semnasem. Mi s-a îndeplinit o parte din visul pe care îl am de mic”, a spus Ștefan Târnovanu, pentru orangesport.ro.
Ștefan Târnovanu, convocat de Edi Iordănescu la naționala României
Gigi Becali a plătit 200.000 de euro pentru transferul lui Târnovanu. Tânărul de 22 de ani a devenit titular la FCSB spre finalul sezonului trecut, în locul lui Andrei Vlad, ale cărui greșeli l-au enervat cumplit pe patronul clubului din Berceni.
13 apariții a adunat uriașul de 1,97 metri în stagiunea precedentă. În prezent, Târnovanu este cotat la 700.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Evoluții excelente de la FCSB l-au propulsat pe portarul născut la Iași la naționala mare a României. El a fost convocat de Edi Iordănescu la acțiunea recentă din Liga Națiunilor, dar n-a bifat vreun minut.
Târnovanu s-a aflat pe bancă la meciurile cu Bosnia și Muntenegru, în care Florin Niță a apărat buturile „tricolorilor”.
Târnovanu, comparat cu Ciprian Tătărușanu: „Așa îmi spuneau colegii”
În timpul primului său interviu oferit la echipa națională, Ștefan Târnovanu a dezvăluit că este asemănat de colegi cu Ciprian Tătărușanu:
„M-au încercat nişte sentimente de bucurie în primul rând (n.r. la primul contact cu atmosfera de la lot), sunt mândru că sunt aici prezent şi sper să o ţin tot aşa în continuare.
Mi-am dorit foarte mult, când m-a sunt Mister m-am simţit foarte, foarte bine. Prima persoana pe care am sunat-o după ce am aflat a fost mama. (Care este cel mai bun prieten pe care îl ai la lotul naţional? Tavi… Octavian Popescu.
De cand eram mic, îmi spuneau colegii că semăn cu Ciprian Tătăruşanu. Asemnănarea de nume, probabil de acolo… ţin minte tot timpul. Portarul meu preferat este Courtois de la Real Madrid”, a declarat Ştefan Târnovanu, pentru frf.ro.
- Ștefan Târnovanu, în șoc când a fost contactat de FCSB
- Cum s-a întâmplat totul
- PAOK - AEK, marele derby din Grecia, e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY