Suporterii Farului au părăsit stadionul în semn de protest
Chiar dacă Farul a făcut un meci bun cu Dinamo, suporterii Farului Constanţa au luat o decizie surprinzătoare. Ei au părăsit stadionul încă din prima repriză.
Ei au potestat împotriva președintelui Gică Popescu, dar și a forțelor de ordine. Ultrașii din Peluza Marină au părăsit peluza în minutul 15 al partidei.
Supărarea fanilor este legată de modul cum au fost trataţi la meciul cu FCSB, când galeria Farului a fost scoasă pe câmp, in timp ce galeria campioanei a fost dusă în fața stadionului, să facă poze cu favoriții la finalul meciului.
„Parcă noi suntem în deplasare”, s-au plâns fanii, potrivit gsp.ro. „Aveți mai multă grijă de fanii oaspeți, decât de noi. Noi suntem controlați la sânge, ei ajutați. Iar forțele de ordine fac abuzuri”, mai scrie sursa amintită.