Ultima decizie luată de Mihai Rotaru în privinţa transferului lui Ştefan Baiaram. Ce se întâmplă cu vedeta Craiovei

Viviana Moraru Publicat: 28 iulie 2026, 9:44

Comentarii
Ultima decizie luată de Mihai Rotaru în privinţa transferului lui Ştefan Baiaram. Ce se întâmplă cu vedeta Craiovei

Ştefan Baiaram, la Universitatea Craiova/ Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ştefan Baiaram (23 de ani) e aproape de o plecare de la Universitatea Craiova, în această vară. Mijlocaşul oltenilor este dorit în Belgia, de cei de la Anderlecht.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Universitatea Craiova este cu gândul la returul cu Levski Sofia din turul doi preliminar din Champions League. Astfel, oltenii vor să reia negocierile cu belgienii după partida cu campioana Bulgariei, mai ales în cazul unei calificări în turul trei al competiţiei supreme din Europa.

Mihai Rotaru vrea şapte milioane de euro în schimbul transferului lui Ştefan Baiaram

După ce a refuzat prima ofertă făcută de Anderlecht, de aproape cinci milioane de euro pentru Ştefan Baiaram, Mihai Rotaru i-a decis noul preţ al jucătorului. Concret, conform iamsport.ro, acţionarul oltenilor vrea să obţină suma de şapte milioane de euro în schimbul vedetei echipei sale.

Iniţial, Anderlecht a oferit suma de 4,25 milioane de euro în schimbul lui Ştefan Baiaram. Dacă Universitatea Craiova ar fi acceptat oferta, atunci mijlocaşul ar fi semnat un contract valabil până în 2030 cu belgienii.

Ştefan Baiaram şi-a exprimat, în mai multe rânduri, dorinţa de a prinde un transfer într-un campionat mai puternic, după eventul reuşit cu Universitatea Craiova. În sezonul trecut, mijlocaşul a fost dorit şi de turcii de la Başakşehir, oltenii refuzând oferta de cinci milioane de euro pe care aceştia au înaintat-o.

Reclamă
Reclamă

Ştefan Baiaram este cotat la suma de cinci milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. Mijlocaşul mai are contract cu oltenii până în vara lui 2028.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:59

Bayern Munchen scrie istorie în Champions League! Doar Real Madrid este peste bavarezi într-un top fabulos

23:54

Bayern – Bodo/Glimt 5-0 și Man. United – Sabah 4-0. Spectacol total și în Como – Leipzig. Toate rezultatele serii

23:49

Harry Kane, bornă impresionantă după golul din Champions League. Cifre fabuloase pentru starul lui Bayern

23:34

UPDATEIanis Stoica, dublă de senzație în Portugalia! Românul a întors rezultatul cu Braga

23:31

Încă un star alături de Neymar! Fotbalistul pe care Barcelona a plătit o avere va juca în Brazilia

23:22

Ianis Hagi, surprins la antrenamente în Turcia. Ce se întâmplă cu transferul în Israel

1 Transfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul 2 VIDEOBernadette Szocs, cea mai dramatică victorie a carierei. Meci nebun cu prietena Sofia Polcanova, la WTT Champions Macao 3 NEWS ALERTOctavian Popescu pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „I-am dat voie” 4 Neluțu Varga a reacționat după ce Dan Petrescu și-a dat acordul pentru a prelua FCSB 5 Decizia lui Octavian Popescu după ce nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mihai Stoica: „Cea mai bună variantă” 6 Miliardarul care a făcut istorie cu Rapid revine acţionar! Dan Şucu ar urma să cedeze o parte din club
Citește și