Marius Constantin a fost implicat în faza care a decis meciul din Bănie. A avut o intervenţie la Florea, în minutul 29, iar Cătălin Popa a acordat penalty.
Universitatea Craiova, învinsă acasă de Chindia Târgovişte
"Am reuşit, între ghilimele, a doua înfrângere consecutivă acasă şi nu avem nicio scuză. Nu cred că ne-am ridicat la nivelul care se aşteaptă de la noi.
E uşor să ne ascundem după lucrurile astea, că a fost un penalty care nu a fost. Trebuie să ne asumăm această evoluţie mai puţin reuşită, să ne ridicăm nivelul şi să demonstrăm că merităm să jucăm aici. Acum vom avea suficient timp pentru a se integra toţi jucătorii. Trebuie să ridicăm nivelul", a declarat Marius Constantin.
A fost a cincea partidă consecutivă a Universităţii Craiova care se termină cu acelaşi rezultat. Gruparea din Bănie le-a învins la limită pe Poli Iaşi, Dinamo şi Hermannstadt şi a cedat la limită cu Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte.
Chindia Târgovişte avea două înfrângeri la rând până să vină în Bănie. Echipa lui Emil Săndoi a pierdut cu nou-promovata UTA Arad (0-1) şi cu FCSB (0-2).
- Universitatea Craiova - Chindia Târgovişte 0-1
- Marius Constantin a făcut penalty în minutul 29
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Veste cruntă pentru Cristi Chivu! Va lipsi trei luni de pe gazon
- Ousmane Dembele, jucătorul anului la Gala FIFA The Best 2025! Toate premiile acordate în Qatar
- Jucătorul Barcelonei, așteptat să semneze cu Inter Miami! S-a certat în trecut cu Lionel Messi
- Ionuţ Radu a prins echipa etapei în La Liga! Românul, alături de nume uriaşe după ce i-a apărat penalty lui Nico Williams
- Mamadou Thiam, pregătit de derby-ul cu Rapid: „Foame mare de îndeplinire a obiectivelor”































