N’Golo Kante a semnat cu Fenerbahce după două sezoane şi jumătate petrecute la Al-Ittihad în campionatul saudit, a anunţat, miercuri, clubul turc de fotbal.
„Unele poveşti necesită timp, dar nu se termină niciodată. Bine ai venit la Fenerbahce, N’Golo Kante”, a scris clubul din Istanbul pe contul său de X, după ce anunţase marţi eşecul transferului, acuzând clubul saudit Al-Ittihad că poartă responsabilitatea.
N’Golo Kante a semnat cu Fenerbahce
Fenerbahce, care nu a specificat durata contractului, a precizat într-un comunicat de presă amplu că liderii lui Al-Ittihad au „introdus incorect” informaţiile referitoare la transferul francezului în software-ul dedicat al FIFA (TMS), în contextul în care perioada de transferuri se încheia în Arabia Saudită.
Conform presei turce, Kante (34 ani) a refuzat să se antreneze, marţi, pentru a face presiune asupra conducătorilor săi şi a forţa plecarea la Fenerbahce, unde era aşteptat de câteva săptămâni.
FIFA a dat în cele din urmă aprobarea pentru transferul mijlocaşului defensiv.
Obiectivul internaţionalului francez (65 de selecţii), care se alătură unui club angajat în Europa League, este să rămână operaţional în perspectiva Cupei Mondiale organizate în comun de Statele Unite, Mexic şi Canada (11 iunie – 19 iulie).
Ca semn al încrederii acordate de antrenorul Didier Deschamps, acesta fusese convocat pentru EURO 2024 şi îşi recăpătase un post de titular după doi ani de absenţă din echipa naţională a Franţei.
Deşi performanţele sale au scăzut în Germania, experienţa campionului mondial din 2018 rămâne incomparabilă, un factor esenţial atunci este luat în calcul un turneu cu 48 de echipe care se anunţă a fi deosebit de lung.
- Dan Nistor nu are milă de nimeni după ce a stabilit recordul de prezențe în Liga 1: „O să-mi iau hate pentru asta…”
- Adrian Ilie l-a făcut praf pe Tavi Popescu după postarea jucătorului de la FCSB: „O să îi dea Gigi Becali 11 minute”
- Surpriză uriașă în votul pentru Golden Boy! Lamine Yamal este doar pe locul 2
- „FCSB e echipa nimănui” A clacat după ultima victorie a echipei lui Gigi Becali: „Joacă fiecare cât poate”
- Ce lovitură! Un atacant cu 11 goluri în 10 meciuri vine în Liga 1


































