Nadia Comăneci, anunţ uriaş despre cazul finalei de la sol de la Jocurile Olimpice! Ce s-ar putea întâmpla cu Voinea şi Bărbosu
De Bogdan Stănescu
Publicat: 12.09.2024, 14:07
Nadia Comăneci a făcut un anunţ uriaş despre cazul finalei de la sol de la Jocurile Olimpice. Fosta gimnastă a declarat că speră la o soluţie prin care toate cele trei gimnaste, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca-Voinea şi Jordan Chiles, să primească medalia de bronz.
În acest moment, Ana Maria Bărbosu este medaliata cu bronz de la finala olimpică la sol. Cazul a făcut multă vâlvă. Jordan Chiles a urcat pe podium după ce contestaţia i s-a aprobat iniţial. Ulterior, TAS a decis că medalia de bronz îi revine Anei Maria Bărbosu.
Nadia Comăneci, anunţ uriaş despre cazul finalei de la sol de la Jocurile Olimpice!
Atât Sabrina-Maneca Voinea, cât şi americanca Jordan Chiles au anunţat că vor contesta decizia TAS. Din informaţiile pe care le are Nadia Comăneci, contestaţia lui Jordan Chiles ar urma să fie depusă până pe 13 septembrie.
„Vizavi de Sabrina Voinea şi călcatul, de fapt necălcatul, din covorul de la finala de la sol… Nu ştim deocamdată dacă americanii au depus, dar probabil vor depune (n.r: contestaţie), până la sfârşitul zilei de 13 septembrie, din ce am înţeles.
Nu pot să dau prea multe declaraţii, pentru că nu vreau să stric acest val şi să iasă nişte declaraţii care nu sunt adevărate.
Îşi aşteaptă fiecare dreptul. Sunt anumite erori tehnice, care au surprins pe toată lumea, la arbitraj. Lumea greşeşte şi, din greşeli, avem succes.
„Dacă aş fi fost oficial, aş fi terminat de mult acest lucru”
Eu văd această întâmplare ca una care trebuie să devină constructivă, să vedem ce putem să facem ca să evităm aceste lucruri la viitoarea Olimpiadă. Cele trei gimnaste au fost atacate vizavi de ce s-a întâmplat. Nu este corect ca ele să fie cele care suferă.
Nu sunt un oficial, care să spun ce trebuie să se facă în această situaţie, dar dacă aş fi fost aş fi terminat de mult acest lucru. Aş fi găsit o metodologie prin care sănătatea mintală primează, cum spune şi CIO. Datorită faptului că lucrurile s-au întâmplat într-un haos, era bine şi sper să găsească o soluţie prin care fiecare din cele trei gimnaste să primească o medalie.
(n.r: Aţi mai ţinut legătura cu Sabrina şi Ana?) Da, sigur. Suntem amice, ne scriem. Indiferent de steag, de limbă, de culori eu încerc să fiu corectă vizavi de sport şi vizavi de aceste fete care au lucrat foarte mult. Ele trebuie să înţeleagă că trebuie să fie respectate pentru munca pe care au depus-o”, a declarat Nadia Comăneci.
Sabrina Voinea a făcut apel la Tribunalul Federativ! Răsturnare de situaţie, după scandalul uriaş de la Jocurile Olimpice
Sabrina Voinea a făcut apel la Tribunalul Federativ, după scandalul uriaş de la Jocurile Olimpice. Sportiva de 17 ani nu este de acord cu decizia luată de TAS. În urma acesteia, Ana Maria Bărbosu a câştigat medalia de bronz. Voinea vrea să i se ofere şi ei o medalie de bronz la sol. Ea s-a clasat pe locul patru, la egalitate cu Ana Bărbosu, dar cu o notă mai mică la execuţie.
Sabrina Voinea a atacat astfel decizia luată de TAS la Tribunalul Federativ Elveţian. E singurul loc unde îşi mai poate face dreptate. Unul dintre avocaţii care o reprezintă pe gimnastă a confirmat demersul făcut. Acesta vrea ca toate cele trei sportive implicate în scandalul uriaş, anume Sabrina Voinea, Ana Bărbosu şi Jordan Chiles, să primească fiecare câte o medalie de bronz.
„E o procedură efectuată în numele FRG și al Sabrinei Voinea. Termenul limită pentru atacarea deciziei TAS era 13 septembrie, dar am vrut să facem mai repede acest pas, să fim primii. Sperăm în continuare să se ajungă la o modalitate amiabilă de rezolvare a acestui caz în sensul ca toate cele trei gimnaste să primească medalia de bronz, un punct de vedere pe care l-am susținut de la început.
E normal ca partea care a greșit să-și asume erorile dovedite. S-a creat o situație traumatică pentru cele trei gimnaste și sperăm să existe deschidere în sensul unui agreement pentru ca un bronz să-i revină și Sabrinei”, a declarat unul dintre avocaţii care o reprezintă pe Sabrina Voinea, conform gsp.ro.
Sabrina Voinea a făcut apel şi la TAS, imediat după finala de la sol, însă apelul său a fost respins. Gimnasta a fost depunctată pentru faptul că ar fi depăşit covorul, în timpul exerciţiului din finala de la sol, însă reluările ar fi confirmat contrariul.