Închide meniul
Video

“Tricolorii” au redescoperit gustul calificărilor, iar acum vor şi la Mondial! Ianis Hagi: “Foamea e de două ori mai mare”

Publicat: 3 septembrie 2024, 16:08

Comentarii

"Tricolorii" au redescoperit gustul calificărilor, iar acum vor şi la Mondial!

Generaţia de suflet a aprins flacăra speranţei pentru suporterii români. “Foamea de calificări e de două ori mai mare după Europeanul de vis din Germania”, anunţă Ianis Hagi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Hagi şi Stanciu vor să ducă mai departe povestea Generaţiei de suflet, născută în vara asta la Europeanul din Germania. România a redescoperit gustul calificărilor.

“Tricolorii” au redescoperit gustul calificărilor, iar acum vor şi la Mondial! Ianis Hagi: “Foamea e de două ori mai mare”

Avem foame de performanţă şi de rezultate. E un început pentru noi. Foamea este de două ori mai mare”, ne-a mărturisit Ianis Hagi.

Stanciu e convins că fanii care au colorat Germania în galben la EURO se vor bucura şi pentru alte calificări ale naţionalei.

A fost cea mai frumoasă vară din carierele tuturor. Sperăm să-i facem să mai trăiască astfel de momente”, a declarat Nicolae Stanciu.

Reclamă
Reclamă

Cei mai mici fani i-au făcut vacanţa mai frumoasă lui Stanciu, cu mesajele de dragoste pentru jucătorii naţionalei.

Toţi copiii pe care i-am văzut sunt înnebuniţi după naţională sau după jucătorii din această generaţie”, ne-a mărturisit Nicolae Stanciu.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:27 30 ian.
Florin Prunea şi Ilie Dumitrescu s-au contrat în legătură cu scandalul pariurilor: “Vrei să protejezi FRF”!
23:13 30 ian.
Alexandru Musi, la pământ după ce Dinamo a ratat șansa de a urca pe primul loc: „E frustrant, meritam mai mult”
23:00 30 ian.
Răsturnare de situație! Luis Phelipe a semnat cu altă echipă, după ce a fost aproape de Botoșani
22:59 30 ian.
Cătălin Cîrjan, sprijin total pentru impresarul lui suspendat pentru pariuri: “E parte din familia mea”
22:42 30 ian.
Zeljko Kopic, anunț despre transferuri după Dinamo – Petrolul 1-1. Ce a spus despre gafa lui Epassy
22:36 30 ian.
Prima reacţie a lui Epassy după gafa monumentală de la golul “lupilor galbeni”! A spus ce s-a întâmplat
1 Transferul se face astăzi! Mutarea a fost anunţată de Gigi Becali: “Ne-am înțeles” 2 Charalambous a aflat după FCSB – Fenerbahce decizia luată de Gigi Becali. A fost luat prin surprindere: “Nu am fost informat” 3 Inter şi Cristi Chivu şi-au aflat adversara din play-off-ul pentru optimile Champions League. Meci tare pentru Real Madrid 4 Gigi Becali a făcut praf doi jucători de la FCSB, după egalul cu Fenerbahce: “Cu din ăştia nu poţi” 5 Gică Hagi l-a pus pe liber. I-a reziliat contractul 6 Salarii de 450.000 de euro pentru cinci români care nu au muncit o secundă! Sunt bani publici
Citește și