Închide meniul

PSG, iureş în startul reprizei a doua cu Barcelona! A marcat de două ori în doar 3 minute! Dembele, gol superb

Valentin Pîrcălabu Publicat: 10 aprilie 2024, 23:24

Reclamă
PSG, iureş în startul reprizei a doua cu Barcelona! A marcat de două ori în doar 3 minute! Dembele, gol superb

PSG, iureş în startul reprizei a doua cu Barcelona

Profimedia

PSG, iureş în startul reprizei a doua cu Barcelona.  După ce catalanii au controlat prima repriză, în care au şi marcat prin Raphinha, echipa lui Luis Enrique a început formidabil repriza a doua.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Luis Enrique a făcut o achimbare la pauză, dar care avea să schimbe faţa meciului. L-a scos pe Asensio şi l-a introdus pe Barcola.

Ousmane Dembele a reuşit să egaleze cu un şut imparabil sub bară, chiar în faţa fostei sale echipe.

PSG, iureş în startul reprizei a doua cu Barcelona

Ousmane Dembele a reuşit să egaleze, în minutul 48, cu un şut imparabil sub bară, chiar în faţa fostei sale echipe. Peste doar 3 minute, PSG a marcat al doilea gol prin Vitinha. Meciul cu Barcelona a fost care l-a trimis în istorie şi pe Marquinhos.

Astfel, brazilianul Marquinhos a început miercuri, ca titular pentru PSG, meciul din Liga Campionilor disputat împotriva Barcelonei, şi a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate pentru parizieni în istoria acestora.

Reclamă

Evoluând în prima manşă a sferturilor de finală din Liga Campionilor, cu FC Barcelona, fundaşul brazilian Marquinhos (29 de ani) a ajuns la 436 de meciuri jucate pentru PSG şi a stabilit un nou record pentru echipa franceză. El l-a depăşit pe Jean-Marc Pilorget, care a evoluat pentru PSG în perioada 1975 – 1989 şi a adunat 435 de partide în tricoul parizienilor.

Marquinhos a venit la PSG în anul 2013, de la AS Roma şi a câştigat cu echipa din capitala Franţei 28 de trofee (8 titluri, 6 cupe, 6 cupe ale ligii şi 8 Supercupe), evoluând şi într-o finală de Liga Campionilor, în 2020.

Reclamă 4 / 0/3

Atmosferă senzaţională înainte de PSG – Barcelona

Fanii parizieni au pregătit o atmosferă senzaţională înainte de PSG – Barcelona. Echipele lui Luis Enrique şi Xavi se întâlnesc în manşa tur a sferturilor de finală UEFA Champions League. Aşa cum era de aşteptat, fanii lui PSG s-au ridicat la înălţimea momentului şi au creat o atmosferă de zile mari. De asemenea, ei au afişat şi o scenografie superbă, cu personaje din „Războiul Stelelor”.

Mai întâi, în peluza fanilor parizieni şi-a făcut apariţia personajul negativ, Darth Vader, cel care purta fularul celor de la Barcelona.

Ulterior, aşa cum am văzut în filmele lui George Lucas, în peluza lui PSG şi-a făcut apariţia Yoda, cu tricoul parizienilor şi cu două săbii, una roşie, una albastră.

Citește și:

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
17:02 EXCLUSIVValeriu Iftime anunţă că se îmbată dacă FC Botoşani se salvează de la retrogradare: „Nu am crezut niciodată că putem să scăpăm”! 16:33 România – Japonia, în optimile Billie Jean King Cup! Test dificil pentru tricolore. Cum arată tabloul turneului final din Sevilla 16:28 Rapid „forţează” aducerea lui Mircea Lucescu: „Şucu îl dorește și insistă” 16:13 Ungaria – România, LIVE VIDEO, 13:30. Al treilea meci al naţionalei la Campionatul Mondial de Hochei, Divizia 1, în AntenaPLAY 15:58 Cristi Chivu, dorit insistent la Ajax! Anunţul uriaş venit din Italia. Planul „lăncierilor” 15:46 VIDEOSlovenia – România 6-1 a fost în AntenaPLAY, la Campionatul Mondial de Hochei, Divizia 1, Grupa A 15:40 NEWS ALERTDan Petrescu a semnat cu CFR. Clip de prezentare spectaculos: „Gata cu vorba!” 15:29 „Să fii cu soția lângă tine și să fii amăgit” Marius Şumudică îl compătimeşte pe Dan Şucu, după Rapid – Universitatea Craiova 14:39 Louis Munteanu, 20.000 de euro salariu pe lună la FCSB! Cât vrea Gigi Becali să plătească pentru transfer 14:13 Bayern Munchen – Real Madrid LIVE TEXT (22:00).  Duel stelar în semifinalele Ligii Campionilor Vezi toate știrile
Citește și