Bogdan Stoica, la finalul luptei cu Luis Tavares
Bogdan Stoica a obținut o victorie uriașă în gala Glory 89, competiție ce a fost transmisă exclusiv în AntenaPLAY, sâmbătă seară.
Stoica l-a învins pe Luis Tavares, decizia celor cinci arbitri fiind unanimă. ”Bad Boy” din București a dominat clar primele două reprize, dar a obosit în cea de-a treia.
Bogdan Stoica, victorie uriașă în gala Glory 89, live în AntenaPLAY
Chiar și așa, românul a obținut o victorie extrem de importantă, care îi poate aduce în viitorul apropiat alte lupte în circuitul Glory, acolo unde a revenit sâmbătă, după 9 ani. Ultima gală fusese în 2014, Glory 17.
Un alt român prezent în gala din Bulgaria, Eduard Gafencu, a fost învins fără drept de apel de reprezentantul gazdelor, Hristov.
Lovitura care l-a făcut praf pe Badr Hari, în Glory 89
Badr Hari a primit o lovitură incredibilă din partea lui Uku Jurjendal, în lupta transmisă exclusiv în AntenaPLAY, din gala Glory 89, din Bulgaria.
Spre finalul primei reprize, celebrul luptător marocan a fost trimis la podea cu o lovitură de dreapta uriașă aruncată de estonian.
Ajuns la 38 de ani, Badr Hari și-a revenit cu greu după lovitura de dreapta încasată și a fost numărat de două ori pe finalul primei reprize.
Marocanul nu a avut reacție nici în debutul reprizei secunde și a mai fost numărat în două rânduri. Conform regulamentului, arbitrul a oprit lupta pierdută prin TKO de bunul prieten al lui Cristiano Ronaldo.

- Bogdan Stoica, victorie uriașă în gala Glory 89
- Stoica a revenit în circuitul Glory după 9 ani
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 19-21 septembrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Tyson Fury revine în ring. Va lupta din nou cu Oleksandr Usyk, în 2026
- Legendarul Jon Jones se retrage din MMA. Mesajul de rămas-bun al sportivului: “Va fi întotdeauna o parte din mine”
- “Regele” Saul „Canelo” Alvarez l-a învins pe William Scull şi a unificat toate centurile de la supermijlocie
- Chris Eubank Jr a ajuns la spital după ce l-a învins pe Conor Benn!
- “Ce faci dacă devii campioană mondială?” Răspunsul Lăcrămioarei Perijoc înainte de startul Campionatului Mondial de box feminin