Răzvan Burleanu a fost reales ca preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, iar Florin Prunea susţine că şeful FRF ajunge să câştige o sumă uriaşă pe lună din salariul din România, dar şi din cel de la UEFA.
Prunea anunţă că în 2014, Burleanu câştiga 4.000 de lei pe lună, pe vremea când era consilier la Cotroceni. Acum, ar ajunge la uriaşa sumă de 36.000 de euro pe lună.
Răzvan Burleanu câştigă 36.000 de euro pe lună
”Este total schimbat (n.r. se referă la cum era Răzvan Burleanu în urmă cu 12 ani, când a câștigat primul mandat). Omul trăiește în lumea lui. S-a trezit într-un loc în care nu credea neam de neamul lui că va ajunge.
Vine dintr-o poziție de consilier la Cotroceni, pe probleme de minorități, unde avea o indemnizație de 3.000-4.000 de lei lunar și a ajuns la un salariu de 36.000 de euro din fotbal”, a spus Prunea, citat de digisport.ro.
Răzvan Burleanu s-a umplut de bani
În declarația de avere publicată anul trecut, se menționa faptul că Răzvan Burleanu are un salariu lunar de 8.000 de euro la FRF. Pe lângă salariul de la FRF, Răzvan Burleanu încasează o sumă uriașă și din partea FIFA, el fiind membru în Consiliul forului internațional până în 2029, după alegerile de anul trecut.
Anual, de la FIFA, Răzvan Burleanu încasează suma de 250.000 de euro, la care se adaugă diurne şi alte bonusuri pentru cheltuieli. Președintele FRF a fost ales pentru prima dată în Consiliul FIFA în aprilie 2021, fiind primul român care ocupă o astfel de funcţie de la afilierea FRF la FIFA, în 1923. Noul mandat în Consiliul FIFA, valabil până în 2029, aduce şi poziţia de membru al Comitetului Executiv UEFA.
- (P) Cum a inspirat sportul tematicile din industria divertismentului digital
- Diego Simeone, anunț categoric despre Julian Alvarez: „E ca și cum ai merge la tribunal”
- A ales banii sau iubirea? „Nu știți voi de ce plâng eu!” Vedeta urmărită de 1 milion de oameni a spus totul
- A rupt tăcerea, după ce soţul milionar a înşelat-o cu cea mai bună prietenă a ei! Ce a spus despre trădarea incredibilă
- (P) Cultura pop și divertismentul digital: cum inspiră filmele și muzica lumea jocurilor

































