Astfel tânăra a fost nevoită să se prostitueze la doar 14 ani, însă această profesie nu a durat mult. ”Am fost refuzată de o agenție de fotomodele așa că am ajuns să mă prostituez. Apoi am fost nevoită să intru în altă lume, una mai întunecată”, spune tânăra într-un interviu.
Sandra a intrat în contact cu Los Zetas, unul dintre cele mai violente carteluri de traficanți din Mexic. Mai întâi a vândut droguri, apoi a stat de pază, iar în scurt timp șefii au pus-o să se ocupe de o grupare care răpea persoane.
”Aveam peste 50 de oameni în subordinea mea. Când m-au arestat, aveam 53 de asasini plătiți sub mine”, spune Sandra, care a negat legăturile cu Los Zetas atunci când a fost arestată. ”Le-am spus că fac parte din Cartelul Golf, ca să iau mai puțini ani”.
Acum, Sandra are 21 de ani și mai are de stat în închisoare 1 an după ce a fost condamnată pentru crimă și răpire. Tânăra spune că nu știe ce va face după ce va fi eliberată, însă speră să stea departe de lumea violentă care a facut-o celebră. ”Poate faima asta a făcut să nu am probleme în închisoare. În toți anii ăștia nu s-a luat nimeni de mine, știu toate cine sunt”, a spus Sandra.
- Sandra este una dintre cele mai cunoscute povești din Mexic.
- Tânăra a condus la 15 ani o grupare foarte violentă.
- Sandra a ajuns în închisoare pentru un an
- Cursa Marelui Premiu de la Miami e duminică, 3 mai, de la ora 22:50, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Meciurile României de la Campionatul Mondial de hochei, Divizia I/B sunt LIVE în AntenaPLAY
- “Nici măcar un cent”. Văduva victimei lui Mario Iorgulescu a dat cărţile pe faţă după ce a ajuns la o avere de un milion de euro
- Ce nu mănâncă niciodată Ion Ţiriac pentru a se menţine într-o formă fizică de invidiat la aproape 87 de ani
- Ce se mai ştie de Raluca Zenga. Cum arată după ce s-a despărţit de italian, nici nu o mai recunoşti
- (P) 10 moduri în care va evolua piața de imobiliare din București
- (P) 5 Chestii pe care le faci pe telefon în timp ce te uiți la fotbal la TV
































